Homepage  / Știri / Televiziune

Cel mai de succes serial indian: “Suflete pereche” i-a cucerit şi pe români

Cel mai de succes serial indian: “Suflete pereche” i-a cucerit şi pe români

de Redactia Tvmania

Producţia „Suflete pereche” este cel mai de succes serial indian de la Naţional TV. El spune povestea frumoasei Archana (Ankita Lokhande), o tânără care nu a avut parte de o educaţie aleasă, dar care e de o bunătate aparte şi se ocupă de bunul mers al casei în care locuieşte alături de familia ei.

Din păcate, însă, doar fratele şi mama o apreciază cu adevărat, iar ultima e hotărâtă să-i găsească un soţ educat şi înstărit, deoarece statutul Archanei nu-i aduce prea multe cereri în căsătorie. De ea se îndrăgosteşte, însă, un simplu mecanic auto, pe nume Manav (Sushant Singh Rajput), care trebuie să mintă în privinţa condiţiei sale materiale pentru a avea vreo şansă să o ia de nevastă pe Archana.

„Suflete pereche” se bucură de un succes enorm şi în India, unde a cucerit toate premiile importante ale industriei locale, pentru partiturile protagoniştilor Ankita Lokhande şi Sushant Singh, dar şi pentru întreaga echipă şi pentru cel mai bun serial, de la debutul din 2009 încoace. Mai mult, în 2010 producţia a fost laureată cu premiul special al juriului de la „Seoul International Drama Awards”, din capitala Coreei de Sud.

Serialul se filmează în continuare, apropiindu-se de episodul 1.170.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton