Serialul „Stăpânul inelelor: Inelele puterii”, difuzat de Prime Video, a fost înnoit recent cu sezonul al treilea. Ce știm despre viitoarea poveste.
Serialul „Stăpânul inelelor: Inelele puterii”, difuzat de Prime Video, a fost înnoit recent cu sezonul al treilea. Ce știm despre viitoarea poveste.
Această reînnoire nu este deloc o surpriză, deoarece sezonul al doilea s-a încheiat cu destule linii narative lăsate nerezolvate, care păreau să anunțe limpede că un al treilea sezon era inevitabil, scrie variety.com.
Sezonul al doilea al serialului prequel „Stăpânul Inelelor: Inelele puterii” / „The Lord of the Rings: The Rings of Power” (al cărui prim sezon s-a lansat în 2022) a avut premiera pe Prime Video anul trecut, pe 29 august, și s-a încheiat pe 3 octombrie, cu victoria lui Sauron (Charlie Vickers), care a adunat o armată de orci și i-a înfrânt pe elfi chiar în fortăreața lor, Eregion. O luptă crâncenă, în cursul căreia o parte din personajele centrale ale poveștii au fost rănite sau ucise. Cu toate acestea, elfii și aliații lor au rămas uniți împotriva stăpânului întunericului și au hotărât să-și folosească propriile inele magice pentru a-i sta împotrivă în povestea pe care urmează să o vedem în sezonul al treilea.
Cel de-al treilea sezon este deocamdată în etapa de pre-producție, la noua sa bază, studiourile Shepperton, aflate în afara Londrei. Se estimează că filmările noului sezon vor începe în această primăvară.
„«Stăpânul Inelelor: Inelele puterii» continuă să captiveze publicul din întreaga lume și suntem încântați că un al treilea sezon este în desfășurare. Echipa creativă are o viziune extraordinară asupra a ceea ce urmează în aceste povești care ne-au fermecat și încântat. Așteptăm cu nerăbdare să continuăm această călătorie epică, destinată clienților noștri din toată lumea, aprofundând și mai mult poveștile legendare care au modelat Pământul de Mijloc”, a declarat Vernon Sanders, șeful departamentului de televiziune din cadrul studiourilor Amazon MGM.
Charlotte Brändström, care a fost co-producător executiv și a regizat mai multe episoade din primele două sezoane, va fi producător executiv și regizoare pentru sezonul al treilea. Sanaa Hamri va reveni, de asemenea, la regie, iar regizorul veteran Stefan Schwartz se va alătura, la rândul lui, serialului, iar J.D. Payne și Patrick McKay vor rămâne showrunneri și producători executivi.
Deocamdată nu s-a anunțat nimic despre actorii care figurează în distribuția celui de-al treilea sezon.