Filmările pentru sezonul 2 al serialului german „Sisi” sunt în plină desfășurare. Producția RTL, cu superba Dominique Devenport în rolul împărătesei Elisabeta a Austriei, alintată Sisi, a avut succes în toată lumea, fiind prezentată recent și la Cannes. La noi, primul sezon al serialului s-a văzut la Epic Drama.
Serialul „Sisi” spune povestea de viață – una uluitoare – a împărătesei Elisabeta a Austriei (1837 – 1898). Alintată de toată lumea Sisi, aceasta a trăit o poveste de dragoste extraordinară, devenind împărăteasă la o vârstă fragedă, însă nu a fost ocolită de tragedii. Nu s-a împăcat cu rigorile vieții de la curte, i-au murit doi copii și a trecut printr-o depresie severă, pentru ca la 60 de ani să moară asasinată de un anarhist, într-un gest care a șocat pe toată lumea, la vremea respectivă.
Primul sezon al serialului german „Sisi”, având-o în rolul împărătesei pe actrița Dominique Devenport, a fost vândut în multe țări și și-a făcut numeroși fani (la noi, l-a difuzat Epic Drama). Abordarea modernă a poveștii, atenția acordată costumelor și decorurilor, atent recreate, plus povestea unei figuri feminine legendare au transformat „Sisi” într-un hit, așa că decizia producătorilor de a continua a venit firesc.
Sezonul 2 s-a filmat în aprilie
Filmările pentru sezonul 2 al producției RTL+ au început în aprilie, iar anunțul a venit atunci chiar de la protagonista serialului, Dominique Devenport:
„Povestea continuă”, a scris actrița principală din „Sisi”, pe contul ei de Instagram, la o poză în care mai apar actorii Jannik Schümann (dr.), în rolul împăratului Franz Joseph al Austriei, și Giovanni Funiati, în serial contele Gyula Andrássy.
Sezonul 2 va avea șase episoade, la fel ca primul sezon, de altfel. Filmările, a scris presa germană, vor continua până în august, în Letonia, Lituania și Polonia. Pe lângă Giovanni Funiati, o vom revedea în noile episoade și pe Désirée Nosbusch, în rolul Arhiducesei Sofia, soacra lui Sisi.
Vor apărea însă, în acest sezon 2, și fețe noi: Murathan Muslu va fi liderul rebel ungur Ödön Körtek, Amanda da Gloria va fi contesa Emanuelle Andrássy, iar Bernd Hölscher îi va da viață lui Otto von Bismarck, celebru om de stat din Prusia.
Ce se va întâmpla în sezonul 2
După evenimentele dramatice din finalul sezonului 1, în sezonul 2, povestea continuă cu următoarea etapă din viața lui Sisi. Într-un final, împărăteasa îi dăruiește lui Franz un băiețel care să fie moștenitorul coroanei.
Însă fericirea cuplului va fi umbrită de situația politică tensionată din Europa, la mijlocul secolului al XIX-lea, asta în timp ce Bismark amenință să târască țara într-un nou război devastator.
Într-o călătorie în Ungaria, Sisi îl întâlnește pe contele Andrássy, critic al imperiului, acuzat de rebeliune. Pe amândoi îi unește iubirea pentru Ungaria, dar Sisi va trebui, într-un final, să aleagă între conte și soțul său, împăratul. Bârfele din epocă spuneau că Andrássy, ajuns un important om politic în Ungaria, a fost multă vreme amantul lui Sisi, ba chiar că ultima ei fetiță era a lui.
Actorul italian Giovanni Funiati confirma la începutul anului, pentru presa italiană, nu numai că va relua rolul contelui ungur Andrássy în sezonul 2 din „Sisi”, dar și că va trece în prim-plan: „Personajul mea va avea o importanță majoră. Am citat scenariul pentru primele trei episoade și e foarte interesant”, declara Funiati în ianuarie 2022.
Și iată-l pe italian și la filmările pentru sezonul 2, potrivit contului său de Instagram:
Când va fi lansat sezonul 2 din „Sisi”
„Sisi”, sezonul 2, va avea premiera pe 26 decembrie 2022 de la ora 22.00.