Homepage  / Seriale / Seriale americane

Serialul „Prințesa spaniolă” are un nou sezon

Serialul „Prințesa spaniolă” are un nou sezon

de Redactia Tvmania

În luna iunie, compania internațională de distribuție Starz! a comandat turnajul a încă opt episoade din „Prințesa spaniolă”, continuând astfel povestea încercatei prințese Catherina de Aragon, ajunsă regina Angliei și consoarta puternicului și capriciosului Henric al VIII-lea. 

 

În rolurile principale ale așteptatei povești îi vom revedea pe deja cunoscuții Charlotte Hope, interpreta Catherinei de Aragon și pe Ruairi O’Connor, în rolul lui Henric al VIII-lea. O dată cu ei se întorc și interpreții celorlalte personaje îndrăgite – Laura Carmichael în rolul lui Maggie Pole, Stephanie Levi-John ca doamnă de onoare a reginei, Lina de Cardonnes, în timp ce Georgie Henley va fi din nou tânăra prințesă Meg Tudor, devenită între timp regină a Scoției. 

 

În serial vor apărea și multe figuri noi, interpretate de câțiva dintre cei mai familiari actori văzuți în ultima vreme pe micul ecran. Ray Stevenson (cunoscut din „Roma”, dar și din franciza „Thor”) va fi regele James al IV-lea al Scoției, grobianul soț al lui Meg. Sai Bennett („Mr. Selfridge”, „Aproape de inamic”) o va juca pe prințesa Mary, sora cea mică a lui Henric și Meg, ajunsă acum adolescentă și aptă să formeze o nouă alianță favorabilă Tudorilor prin propria căsătorie. Andrew Buchan („Broadchurch”, „The Honourable Woman”) va fi Sir Thomas More, iar Peter Egan („Downton Abbey”, „The Unforgotten”) va fi devotatul comandant Howard. 

 

Acțiunea noului sezon (care se va vedea în 2020, dar nu s-a stabilit exact când) se concentrează asupra vieții strălucitoare de la curtea regală sub domnia Catherinei de Aragon și a lui Henric la VIII-lea. Ambițioși, puternici și iubiți de supuși, cei doi au reușit în cele din urmă să creeze o Anglie suficient de încrezătoare și stabilă pentru a rezista amenințărilor din afară. Totodată, încercările zadarnice ale reginei de-a da viață unui moștenitor de sex masculin îi periclitează căsnicia și poziția la curte, iar alegerile pe care le-a făcut în trecut încep să o bântuie. Chiar dacă și-a dovedit deja abilitățile în politică, diplomație, reînvierea sentimentului național și chiar ca strateg militar, ea trebuie să se lupte acum pentru a păstra dragostea regelui, dar și pacea și prosperitatea regatului.  

Creat de Emma Frost și Matthew Graham (care sunt în continuare producători executivi) „Prințesa spaniolă” ecranizează romanele „The Constant Princess” și „The King’s Curse”, ale Philippei Gregory (romancieră specializată în dramele petrecute la curtea Angliei de-a lungul secolelor al XV-lea și al XVI-lea). Serialul continuă acțiunea din alte două producții inspirate de scrierile sale și create de Starz! în colaborare cu BBC – „Regina albă” (2013), cu Rebecca Ferguson în rolul principal, și „Prințesa albă” (2017), care a avut-o drept protagonistă pe Jodie Comer, proaspăt laureată cu premiul Emmy pentru rolul din serialul „Obsesia Evei”. 

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton