După lansarea primului sezon în februarie 2018 și a celui de-al doilea la sfârșitul lunii februarie 2020, Netflix a luat decizia să anuleze serialul „Carbon modificat”, informează deadline.com.
După lansarea primului sezon în februarie 2018 și a celui de-al doilea la sfârșitul lunii februarie 2020, Netflix a luat decizia să anuleze serialul „Carbon modificat”, informează deadline.com.
Deși serialul fusese nominalizat la numeroase premii (inclusiv două Emmy, în 2018), Netflix a hotărât în aprilie 2020 să-l întrerupă. Decizia, spun oficialii platformei, nu a fost influențată de pandemie (ca în cazul altor seriale Netflix, precum „Societatea” sau „Nu-mi convine chestia asta”), ci de costurile unui nou sezon.
„Carbon modificat” a fost creat de scenarista Laeta Kalogridis („Insula Shutter”, „Alita: Îngerul războinic”) după un roman din 2002, scris de Richard K. Morgan. Primul sezon avea zece episoade, iar acțiunea sa se petrecea într-un viitor în care conștiința umană era digitalizată. Eroul său, Takeshi Kovacs (Joel Kinnaman), era un prizonier resuscitat după 250 de ani de la moarte într-un corp nou, care trebuia să soluționeze un caz de crimă aparent insolubil pentru a-și recâștiga libertatea.
Netflix a lansat în februarie 2020 sezonul doi (cu opt episoade), al cărui scenariu a fost scris de Alison Schapker („Alias”, „Lost: Naufragiații”, „Scandal”). Acesta începea la 30 de ani după finalul primului, regăsindu-l pe Kovacs (jucat acum de Anthony Mackie) în căutarea – de secole – a iubitei pierdute, Quellcrist Falconer (Renée Elise Goldsberry). Tot Netflix a lansat, în martie 2020, un thriller anime cu același subiect, „Altered Carbon: Reîntruparea”.