; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Mom570

Serialul „Mom” ajunge la final odată cu sezonul 8. Din ce motiv a fost anulat

23 February 2021

Sitcomul „Mom' este al doilea serial difuzat de CBS căruia i s-a anunțat finalul (după „NCIS: New Orleans', care se va încheia o dată cu sezonul al șaptelea), informează newsweek.com.   Ultimul episod al serialului „Mom' (2013-2021) va fi difuzat pe canalul american CBS joi, 6 mai 2021.

 

Postul de televiziune american tocmai a anunțat că și „Mom' se va încheia, la sfârșitul celui de-al optulea sezon, care se difuzează în prezent. Serialul a fost lansat în 2013, iar până acum au fost difuzate 162 de episoade. Povestea sa e plasată în Napa Valley, unde se mută Christy (Anna Faris, foto), o tânără mamă singură, fostă dependentă de alcool, care trebuie să se descurce cu doi copii adolescenți, cu abstinența și cu Bonnie (Allison Janney, foto), mama ei capricioasă, și ea fostă dependentă.  Producția a fost difuzată și la noi de Happy Channel. 

Cu o distribuție excelentă, care i-a inclus pe Ellen Burstyn, William Fichtner, Kathleen Turner, Octavia Spencer, Judy Greer, Jaime Pressly, și cu o tematică ce le depășește pe cele din sitcomurile obișnuite, abordând probleme ca dependența de alcool și de jocuri de noroc, sarcinile în adolescență, pierderea casei, violența domestică, serialul „Mom' s-a bucurat de mare succes și datorită umorului și dinamicii personajelor. Fanii au apreciat în special dialogurile inteligente și „chimia' dintre personaje interpretate de Anna Faris și de Allison Janney, ale căror scene împreună erau absolut irezistibile. 

Decizia vine după plecarea actriței Anna Faris

Și totuși, serialul va ajunge la final în acest an, o dată cu sezonul 8, care se difuzează în prezent în SUA. Unele voci au pus acest sfârșit brusc pe seama plecării Annei Faris (44 de ani), anunțată chiar înainte de începutul sezonului. Ea a declarat că vrea să se concentreze asupra unor noi oportunități, cum este scrisul. „Ultimii șapte ani, pe platouri la «Mom», au fost unii dintre cei mai împliniți din cariera mea. Le sunt recunoscătoare lui Chuck (Lorre – n.n.), scenariștilor și uimitorilor mei colegi. Dar călătoria mea în postura lui Christy s-a încheiat și acum vreau să mă ocup de noi oportunități', a spus actrița. 

„Mom' devine astfel cel mai recent serial anulat după plecarea actorului principal, alături de „Culisele puterii' (întrerupt după plecarea lui Kevin Spacey – desigur, în cu totul alte circumstanțe), „Stagiarii' sau „Anii ’70'. Chuck Lorre, care a reușit să mențină în atenție serialul „Doi bărbați și jumătate' încă patru ani după concedierea lui Charlie Sheen din rolul lui Charlie Harper, introducând un nou personaj, interpretat de Ashton Kutcher, n-a mai reușit același lucru și cu serialul „Mom'.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare