Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

Serialul „Minți criminale”/„Criminal Minds” va fi relansat. Am aflat toate detaliile!

de Redactia Tvmania

Longevivul serial „Minți criminale” va fi relansat pe platforma Paramount+, iar producția de ficțiune va fi însoțită și de un serial documentar, găzduit de unul dintre actorii din serial, informează tvline.com.

Platforma CBS All Access, relansată sub numele Paramount+ din 4 martie, a dezvăluit faptul că longevivul serial „Minți criminale” se va relansa.

Lansat în SUA în 2005 și în România în 2006, „Minți criminale’ este unul dintre cele mai longevive seriale procedurale, având 324 de episoade în total, și care, de-a lungul anilor s-a transformat într-o franciză, cu trei serii spin-off și un  joc video. În centrul său se afla o echipă de specialiști FBI de elită, capabilă să analizeze cele mai periculoase minți criminale și să le anticipeze mișcările înainte ca acestea să lovească din nou. Platforma Paramount+, care va redifuza toate cele 15 sezoane ale serialului, a dezvăluit faptul că echipa de specialiști FBI se va ocupa, de data aceasta, de un caz unic de-a lungul întregului sezon. 

 

Conform site-ului TVLine, noua producție va include atât personaje din vechea producție, printre care veteranii interpretați de Joe Mantegna, A.J. Cook, Matthew Gray Gubler, Kirsten Vangsness, Paget Brewster, Aisha Tyler, Adam Rodriguez sau Daniel Henney, cât și personaje noi, asemănătoare cu cele care pot fi văzute și în continuarea altui serial celebru al rețelei CBS: „CSI – Crime și investigații”, care are în centru tot o echipă de criminaliști. 

 

Concomitent cu serialul „Minți criminale”, se va lansa și serialul documentar adițional „Real Criminal Minds”, care va prezenta un ofițer FBI adevărat și câteva cazuri reale la care a lucrat acesta. Gazda acestei producții va fi un actor din distribuția serialului „Minți criminale”, al cărui nume urmează să fie anunțat. 

Începând din 2 martie, de la ora 21.00, telespectatorii din România își pot lua la revedere de la personajele mult-îndrăgite și pot urmări cele zece episoade ale celui de-al cincisprezecelea sezon, la AXN. 

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te