Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

The Good Fight

Serialul „Lupta perfectă” (HBO GO) va avea și sezonul 5

26 May 2020

„Lupta perfectă' – în original „The Good Fight' – a fost reînnoit pentru sezonul 5, a anunțat recent Deadline. Serialul, care este un sequel al producției „Soția perfectă' („The Good Wife', difuzat la noi în trecut de DIVA), este produs pentru platforma de streaming a rețelei americane CBS, CBS All Access, și a fost lansat în 2017.

Este vorba de o dramă cu avocați creată de aceiași producători Michelle și Robert King în jurul personajului Diane Lockhart, desprins din „Soția perfectă' și interpretat de talentata Christine Baranski. În alte roluri apar Cush Jumbo (în rolul Lucca Quinn), Delroy Lindo (Adrian Boseman), Audra McDonald (Liz Lawrence) și Sarah Steele (Marissa Gold).

 

Sezonul 4 din „Lupta perfectă' este în plină desfășurare, câte un nou episod fiind disponibil săptămânal la noi la HBO GO. Planul era ca sezonul 4 să aibă 10 episoade, dar pandemia de coronavirus a schimbat totul. Întrerupte în martie, filmările pentru „Lupta perfectă' nu au mai fost reluate, iar producătorii au anunțat că vor termina mai repede sezonul 4, curent, oprindu-se după episodul 7. Acesta va fi disponibil la HBO GO pe 28 mai.

 

Vestea bună este că serialul va continua cu sezonul 5: „Este ciudat că nu putem termina sezonul 4. Povestea a rămas într-un loc și mai absurd decât de obicei. Așa că suntem încântați că CBS All Access vrea să continue cu un sezon adițional și știm deja ce poveste vrem să spunem', au declarat creatorii, Robert și Michelle King, citați de Deadline.

 

Sezonul 5 ar urma să fie lansat, dacă se va respecta orarul de până acum, în primăvara anului viitor.

 

 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare