Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

LordOfTheRings

Serialul „Lord of the Rings” a început filmările cu un buget uriaș. Pământul de Mijloc, tot în Noua Zeelandă

20 September 2019

Asemenea celebrelor trilogii semnate de Peter Jackson, noul serial Amazon „The Lord of the Rings' (pe care compania țintește să îl aducă, ca popularitate, la nivelul lui „Game of Thrones') se va filma în Noua Zeelandă.

Publicația The Guardian a semnalat ieri începerea pre-producției și a menționat că filmările vor avea loc în următoarele luni în trei locații din Auckland (în Insula de Nord a țării). Asta pentru că studioul din capitala Wellington a fost acaparat în întregime de James Cameron, care lucrează acolo la cele patru sequel-uri Avatar. Potrivit aceleiași surse, serialul va fi cea mai scumpă producţie de televiziune din istorie. 

 

 

Din punct de vedere economic, alegerea Amazon Studios este un câștig pentru Noua Zeelandă. Realizatorii prequel-ului au avut inițial în vedere Scoția pentru filmări, însă au renunțat la idee din cauza nesiguranței legate de Brexit. Amazon a plătit 250 milioane de dolari pentru drepturile de producție, iar bugetul va fi unul uriaș. Serialul va costa între 1 și 1,3 miliarde de dolari și este pe cale să devină cel mai scump din istorie.

 

 

John D. Payne și Patrick McKay, creatorii și producătorii executivi ai acestuia, au declarat – menționând și perioada în care se va desfășura acțiunea:

„În căutarea locurilor perfecte de filmare, care să redea frumusețea primordială a celui de-Al Doilea Ev al Pământului de Mijloc, știam că trebuie să dăm de un ținut maiestuos, cu zone aproape neatinse de coastă, de munți și de păduri, un loc ce poate oferi, printre altele, logistică și profesioniști de primă clasă. Ne face mare plăcere să confirmăm faptul că Noua Zeelandă va fi casa noastră pentru serialul ce va avea la bază poveștile Stăpânul Inelelor ale lui J.R.R. Tolkien'.

 

Lansarea serialului este programată pentru 2021, iar acțiunea va explora evenimente petrecute înaintea celor din „The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring'. Conform zvonurilor primul sezon va avea 20 de episoade. Nici distribuția nu a fost comunicată publicității însă se speculează că îi vom vedea în serial pe Will Poulter „Black Mirror' și actrița de origine australiană Markella Kavenagh.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare