Homepage  / Seriale / Seriale turceşti

Serialul „Hercai” a fost anulat la turci, dar fanii s-au revoltat. Ce s-a întâmplat după anunțul de sfârșit

Serialul „Hercai” a fost anulat la turci, dar fanii s-au revoltat. Ce s-a întâmplat după anunțul de sfârșit

de Redactia Tvmania

Sezonul 3 al serialului turcesc va fi și ultimul, au decis producătorii, dar vestea nu le-a picat deloc bine telespectatorilor care erau fani ai poveștii cu Ebru Şahin și Akın Akınözü în rolurile principale.

S-a lăsat cu scandal și revoltă!

În Turcia, zilele trecute, a venit oficial anunțul că serialul „Hercai”, al cărui prim sezon telespectatorii români îl pot urmări la Kanal D, se va termina de tot luna aceasta. Astfel, duminică, 25 aprilie, la ATV, ar urma să fie difuzat ultimul episod al serialului, cel cu nr. 69.

Știrea nu a fost chiar o surpriză, pentru că de la începutul anului, povestea de dragoste dintre Reyyan (Ebru Şahin) și Miran (Akın Akınözü) a pierdut constant din urmăritori, audiențele fiind din ce în ce mai mici. În plus, de pe platourile de filmare, în afara bârfelor la adresa celor doi actori principali, veștile erau doar despre actori care pleacă din serial – o mulțime, printre ei Ahmet Tansu Taşanlar, Aslı Samat, Ahmet Kayakesen, Oya Unustası, dar nu și despre actori noi care să vină în echipă!

Însă chiar știind că finalul e inevitabil, fanii serialului au fost profund nemulțumiți de anunț și s-au revoltat în social media, presa turcă scriind că postul ATV, cel care difuzează serialul în Turcia, a fost luat cu asalt pe toate căile posibile de comunicare! Nu doar că, în câteva ore după anunț, s-au adunat 200.000 de postări și comentarii în social media, dar și canalul tv a primit telefoane și mailuri și mesaje pe WhatsUp de la telespectatorii nemulțumiți!

Fanii „Hercai” mai au și altă nemulțumire: la începutul anului, serialul lor favorit a fost mutat din grilă, din serile de vineri, de unde mergea relativ mulțumitor, în serile de duminică, unde nu a reușit să facă față concurenței (piața tv din Turcia e foarte competitivă). Și de ce a fost mutat „Hercai”? Pentru ca mai-marii postului să facă loc în grilă unei serial nou, „Akinci”, cu Şükrü Özyıldız (noi îl știm din „Steaua sufletului”), în rolul unui supererou, o noutate pe micile ecrane turcești. Și, ce să vezi, „Akinci” nu merge deloc bine, iar povestea a cotit-o în ultima vreme spre o dramă obișnuită.

În comentariile către ATV, unii fani nemulțumiți cer măcar prelungirea poveștii, ca scenariștii să aibă timp să pregătească un final mulțumitor pentru cuplul lor favorit, Reyyan (Ebru Şahin) și Miran (Akın Akınözü)!

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton