Homepage  / HBO

Serialul HBO „Epoca de Aur” a primit undă verde pentru sezonul doi

Serialul HBO „Epoca de Aur” a primit undă verde pentru sezonul doi

de Andreea Hentea,

Serialul „Epoca de Aur” / „The Gilded Age”, difuzat de HBO și HBO Go, va avea și sezonul al doilea. Eleganta dramă de epocă creată de Julian Fellowes, autor și al multipremiatului serial „Downton Abbey”, va continua să urmărească destinul deja îndrăgitelor sale personaje, scrie deadline.com. 

Lansat în 25 ianuarie de HBO, serialul „Epoca de Aur” a fost cel mai bun debut al unei producții difuzate de platformă, de la multipremiatul serial „Cernobîl” (2019) încoace. De-a lungul celor nouă episoade ale primului sezon, difuzate până la sfârșitul lunii martie, avem ocazia să vedem în distribuția serialului actori excelenți, precum Christine Baranski, Cynthia Nixon, Carrie Coon, Morgan Spector, Louisa Jacobson, Denée Benton, Taissa Farmiga, Blake Ritson, Simon Jones, Harry Richardson, Thomas Cocquerel și Jack Gilpin.  

Povestea se concentrează asupra familiilor bogate new-yorkeze care dominau viața orașului în jurul anului 1880. În 1882, tânăra Marian Brook (Louisa Jacobson) se mută din Pennsylvania la New York, după moartea tatălui ei, pentru a locui cu mătușile sale bogate, Agnes van Rhijn (Christine Baranski) și Ada Brook (Cynthia Nixon). Însoțită de Peggy Scott (Denée Benton), o scriitoare aspirantă, Marian ajunge fără voie într-un război al orgoliilor. Acesta se duce între mătușa Agnes, reprezentanta valorilor tradiționale ale societății, și vecinii săi proaspăt îmbogățiți, durul magnat feroviar George Russell (Morgan Spector) și ambițioasa lui soție, Bertha (Carrie Coon). Expusă înnoirilor năvalnice din societate, Marian are de ales între regulile existente și propriul drum de urmat.  

„Julian Fellowes și întreaga familie a serialului «Epoca de Aur» ne-au captivat complet cu povestea lor despre extravaganța orașului New York de la sfârșitul secolului al XIX-lea”, a declarat Francesca Orsi, vicepreședinte executiv al departamentului de programe din cadrul HBO. „Împreună cu partenerii noștri de la Universal Television, suntem mândri să pornim într-o călătorie de-a lungul sezonului doi, alături de această echipă extraordinar de talentată”, a adăugat aceasta.  

La rândul său, Erin Underhill, președinta Universal Television, a declarat: „Primul sezon din «Epoca de Aur» a fost începutul unei povești epice, care ne-a prezentat o lume fascinantă, plină de personaje interesante. Viziunea lui Julian Fellowes este extrem de ambițioasă și suntem încântați să continuăm explorarea acestei epoci fascinante, împreună cu HBO”. 

„Epoca de Aur” a fost creat, scris și produs de Julian Fellowes, Gareth Neame și David Crockett. Michael Engler și Salli Richardson-Whitfield sunt regizori și producători executivi ai serialului, iar Sonja Warfield este co-scenaristă și co-producător executiv.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton