Homepage  / Știri

Serialul „Halt and Catch Fire – Fără CTRL” are premiera astăzi la AMC

Serialul „Halt and Catch Fire - Fără CTRL” are premiera astăzi la AMC

de Redactia Tvmania

Începând cu 1983, dezvoltarea computerelor personale a explodat într-o cursă în care câştigătorul ia totul, carcaterizată de viteză, lăcomie şi fapte îndoielnice. Concurenţa dintre cei mici şi companiile uriaşe a escaladat şi a ajuns la un aşa nivel încât lacunele din lege, spionajul între companii şi furtul pe faţă, toate erau parte din joc.

Din 1978 până în 1990, computerele s-au transformat de la mărimea unui frigider la cea a unei cutii de pâine. Au migrat de la subsolurile marilor companii din zgârie-nori, la fiecare birou sau boxă, iar în final făcând parte din aproape orice gospodărie din America, făcându-se din ce în ce mai mici cu fiecare repetare. Bărboşii cu hobby-uri din garaje erau deodată în stare să transforme jucăriile lor Tinker în inovaţii de miliarde de dolari, în timp ce există şi uriaşi precum IBM care pleacă de la vânzarea de computere de milioane de dolari câtorva mii de clienţi şi ajung la a vinde computere de mii de dolari câtorva milioane de clienţi.

Acţiunea din “Halt and Catch Fire” are loc la un an după ce IBM aproape acaparează piaţa cu lansarea primului său produs major – computerul personal IBM. “Computere Personale: Iar câştigătorul este….IBM” apare pe prima pagină a Business Week. În orice caz, 1983 este de asemenea acelaşi an în care oamenii îşi dau seama de defectul major al computerelor IBM, ceea ce face pe oricine să se poată juca de-a “computerele personale”.

În această dramă fictivă, un fost director IBM, Joe MacMillan (Lee Pace), plănuieşte să aplice tehnica de inginerie inversă pe produsul fostului său angajator, forţând compania la care lucrează în prezent, Cardiff Electric, să ia parte la o competiţie a computerelor personale. MacMillan beneficiază de ajutorul lui Gordon Clark (Scoot McNairy), cândva un mare inginer care visează să creeze un produs revoluţionar în timp ce încearcă să-şi împace soţia care nu îl susţine, Donna (Kerry Bishe) şi Cameron Howe (Mackenzie Davis), un copil minune schimbător care îşi riscă viitorul pentru a se alătura lui MacMillan şi proiectului său fără scrupule.

Serialul schiţează cultura de afaceri schimbătoare din Silicone Prairie din Texas, pe măsură ce în interiorul grupului se acumulează tensiunea când ei încearcă să parcurgă liniile fine dintre viziune şi fraudă, geniu şi iluzie, iar cursa lor în a face ceva ce chiar contează concurează împotriva abilităţii lor de a putea crea ceva inovator cu adevărat.

Toate acestea într-o industrie fondată pe un singur concept: Imediat ce ai inventat un lucru, altcineva a inventat ceva ce face exact acelaşi lucru, dar mai bine, mai ieftin şi mai repede.

Produs de AMC Networks, „Halt and Catch Fire” a fost creat de Chris Cantwell și Chris Rogers şi produs de Jonathan Lisco („Southland”), Mark Johnson („Breaking Bad”, „Rectify,”Diner”, „Rain Man”) și Melissa Bernstein („Breaking Bad”, „Recify”). Serialul a fost scris în cooperare de Lisco, Cantwell, Rogers, Jason Cahill („The Sopranos”), Jamie Pachino („Franklin & Bash”) și Dahvi Waller („Mad Men”).

Filmat în Atlanta, Georgia, serialul îl are în distribuţie pe Lee Pace (“Lincoln”, „Pushing Daisies”) în rolul lui Joe MacMillan, Scoot McNairy (Argo) ca Gordon Clark, Mackenzie Davis (Smashed) în rolul lui Cameron Howe, Kerry Bishé (Argo, Red State ) ca fiind Donna Clark și Toby Huss (Cowboys & Aliens) ca John Bosworth.

„Halt and Catch Fire” a fost primit cu entuziasm de către criticii de televiziune din Statele Unite și tocmai ce a fost  reînnoit pentru un al doilea sezon. US Magazine l-a descris ca fiind ” o dramă tech surprinzător de antrenantă” și CT News.com a numit-o „un amestec de genuri, care a fost îmbinat într-un mod foarte elegant”. Chicago Sun Times a declarat: “acţiunea se dezlănţuie acum mai bine de 30 de ani, dar se putea petrece la fel de bine în Evul Mediu, cînd privim prin ochii de astăzi, dependenţi de tehnologie. Aceasta joacă un rol important în ceea ce face acest show atât de distractiv”. The Wall Street Journal a prezis că “Halt and Catch Fire” va da anilor 1980 acelaşi tip de tratament emblematic pe care alt serial AMC, “Mad Men” l-a dat anilor 1960.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton