Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Serialul „Fructul oprit”, mutat din nou în grila Antenei 1. Când vor fi difuzate noile episoade

de Redactia Tvmania

Postul Antena 1 a făcut din nou schimbări în grilă. În prim plan este, din nou, serialul „Fructul oprit”, produs și regizat de Ruxandra Ion.

Potrivit unui comunicat Antena 1, de pe 28 februarie, “Fructul oprit” se va difuza în fiecare miercuri de la ora 20.00 la Antena 1. Cu alte cuvinte, începând de săptămâna viitoare, în intervalul orar 20.00-22.45. Mutarea apare în condițiile în care emisiunea „Guess My Age – Ghicește vârsta”, prezentată de Dan Negru, nu se mai regăsește în grila postului de miercuri, 28 februarie. 

Vă reamintim că, inițial, „Fructul oprit” a fost difuzat lunea, de la ora 20.30. A urmat o mutare a serialului în ziua de miercuri, după lansarea emisiunii „Asia Express”.  Episodul 6, difuzat miercuri, 21 februarie, a intrat pe post la ora 21.00. 

Actorii și membrii echipei de producție filmează în această perioadă în locații spectaculoase din România, realizând noi episoade care vor putea fi vizionate în curând de telespectatori.

În al cincilea și al șaselea episod, fanii serialului au putut urmări secvențe filmate în Istanbul și au putut să afle diagnosticul pe care i l-au dat medicii turci Soniei. De altfel, fanii serialului au putut să vadă cum evoluează căsnicia Soniei (Michaela Prosan) cu Tudor Caragea (Adrian Titieni), dar și cum se schimbă lucrurile între Sonia și Alex (Petru Păun), după ce acesta se oferă să-i fie alături și s-o ajute să-și rezolve problemele de sănătate. În episodul difuzat aseară la Antena 1, luna de miere a soților Caragea a fost dată peste cap în momentul în care aceștia au primit o veste tulburătoare din tară și au aflat că mama Soniei, Roxana Baicu Popovici (interpretată de Carmen Tănase), a suferit un grav accident de circulație.  

Povestea serialului “Fructul oprit”, transpusă într-o manieră originală de scenariștii Simona Macovei și Radu Grigore, ia amploare, iar începând cu cel de-al șaptelea episod, care se va difuza miercuri (28 februarie), de la ora 20.00, vor intra în scenă personaje noi.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te