Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Femeie in infruntarea_destinului_serial Antena3

Serialul „Femeie în înfruntarea destinului” va fi mutat pe Happy Channel, din 27 august

17 August 2018

Serialul turcesc „Femeie în înfruntarea destinului” („Kadin”), început la Antena 1 pe 27 iunie, se mută la Happy Channel o dată cu grila de toamnă. Astfel, începând cu 27 august, veţi putea urmări la Happy Channel de luni până joi, de la 20.00, câte două episoade ale producţiei. Tronsonul lăsat liber în una din aceste două zile, adică ziua de miercuri, va fi ocupat la Antena 1 de serialul românesc „Fructul oprit”, cel de-al doilea sezon urmând să aibă premiera miercuri, 29 august.

Serialul difuzat până în prezent de Antena 1 și mutat pe postul de televiziune Happy Channel a primit anulul acesta premiul cel mare la categoria “Cea mai bună dramă internațională” din cadrul festivalului International Drama Festival. 

Serialul „Femeie în înfruntarea destinului” este adaptarea turcească a unei producţii tv japoneze de succes „Woman – My Life For My Children” (2013) şi spune povestea lui Bahar (Özge Özpirinçci) o femeie greu încercată de viaţă, care îşi creşte singură cei doi copii. 

În Turcia, serialul „Femeie în înfruntarea destinului” („Kadin”) a avut 32 de episoade, ultimul fiind difuzat de postul Fox la începutul lui iunie. Özge Özpirinçci şi-a început cariera în actorie în 2007, cu un rol în serialul „Kavak Yelleri”, iar pe micile ecrane aţi mai văzut-o în „Dragoste cu împrumut” („Aşk Yeniden”). Înainte să joace în serialul de la Antena 1, care este, de altfel, cel mai recent proiect tv al ei, ea a apărut pe marile ecrane din Turcia, în 2017, într-un film de de dragoste, „Acı Tatlı Ekşi”, în care a făcut pereche cu Bugra Gülsoy.

Özge are din 2015 are o relaţie cu actorul turc Burak Yamanturk. În trecut, ea s-a mai iubit cu Engin Altan Düzyatan, protagonistul din „Putere și glorie”, cei doi fiind pe punctul de a se căsători. În prezent, Özge se află în vacanţă, actriţa bucurându-se de călătorii (a fost recent în Spania), dar şi de marea ei pasiune, yoga. Özge obișnuiește să le arate urmăritorilor ei de pe Instagram, stadiul în care a ajuns în urma ședințelor efectuate. „Yoga este una dintre activitățile în care nu rezultatul este cel important, ci „călătoria”. Acest motiv este suficient de puternic pentru a o practica toată viața”, a declarat ea jurnaliştilor turci. 

CITEȘTE ȘI:

GALERIE FOTO. Noul sezon al serialului „Fructul oprit” are premiera pe 29 august la Antena 1

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare