Homepage  / Nu rata!

Serialul “Drumul către aur”, de la Eurosport, îl prezintă pe Jonathan Edwards

Serialul “Drumul către aur”, de la Eurosport, îl prezintă pe Jonathan Edwards

de Redactia Tvmania

Cel de-al patrulea episod al serialului “Drumul către aur” difuzat luni, 9 mai, pe Eurosport 1 de la ora 21.00 îl are ca protagonist pe Jonathan Edwards, multiplu medaliat cu aur la triplu salt. În prezent comentator sportiv pentru Eurosport, ascensiunea mondială a lui Edwards a început în anul 1995.

J EDWARDS 1

La Campionatele Europene din acel an a avut o săritură de 18,43 de metri. Din păcate aceasta nu a fost omologată deoarece a fost asistată de vânt. A anunțat însă ceea ce urma să se întâmple ceva mai târziu în același an. La Campionatul Mondial de Atletism de la Göteborg, Suedia, Edwards a stabilit două recorduri mondiale în aceeași sesiune. Record pe care îl deține și în acest moment.

Primul record (18,16 m) a fost prima săritură de peste 18 metri omologată. La a doua încercare Edwards a sărit 18,29 m. În cadrul acestui episod Edwards face o vizită pe stadionul pe care a scris istorie și rememorează momentele omologării recordului ”A durat o veșnicie să se facă masurătoarea, deoarece era un nou record mondial și trebuia măsurat foarte exact. Acea așteptare a părut interminabilă până când a fost afișat rezultatul de 18,16 metri”.

J EDWARDS 2

Tot el povestește cum a reușit corecția propriului record ”În mod normal, în concursurile în care reușeam o săritură bună din prima sau a doua încercare, așteptam să văd ce fac ceilalți, dar în acea zi părea că nu mai contează. Eram cu totul în „Zona mentală”. Ca urmare, înainte de a doua săritură eram tot un zâmbet și mi-am spus ‘ok’, trebuie să scoți tot ce se poate din ziua asta, pentru că s-ar putea să nu mai fii vreodată în forma asta, să ai condiții de concurs perfecte și publicul să te împingă de la spate”. Aurul olimpic a venit în anul 2000 la Olimpiada de la Antipozi.

J EDWARDS 3

Jonathan Edwards s-a retras din activitatea competiţională după Campionatul Mondial de la Saint-Denis, Franța, dar a îmbrățisat o nouă meserie care îl ține aproape de ceea ce l-a consacrat. Povestește în acest episod despre cum și-a început cariera lui de comentator sportiv: ”După părerea mea, tranziția de la viața de atlet profesionist la cea fără competiții este una traumatizantă. În cazul meu s-a întâmplat când aveam 37 de ani. Deodată, am rămas fără statutul de cel mai bun din lume și a trebuit să o iau de la capăt. Am avut noroc că am fost imediat cooptat de presă. Cred că în ziua chiar următoare zilei în care m-am retras, la Paris, deja lucram pentru BBC. Am continuat să lucrez în acest domeniu și să învăț, timp de mai mult de un deceniu. Mi-am făcut ucenicia în domeniul televiziunii de sport, iar acum mă bucur de o mare oportunitate: Eurosport este în continuă dezvoltare, Discovery deține drepturile de difuzare a Jocurilor Olimpice în Europa până în anul 2024, iar eu mă alătur lor tocmai în această perioadă spectaculoasă”.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton