; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Serialul cu Veronica Castro („Şi bogaţii plâng”, „Rosa salvaje”), produs de Netflix, are nume

Serialul cu Veronica Castro („Şi bogaţii plâng”, „Rosa salvaje”), produs de Netflix, are nume

26 February 2018

Veronica Castro s-a întors la seriale de dragul regizorului mexican Manolo Caro, după o absenţă de 7 ani, în vara lui 2017, când a început să filmeze pentru un serial realizat de compania Netflix.

Producţia se numeşte „La Casa de las Flores' şi va putea fi văzută în curând la Netflix Mexic, din distribuţie făcând parte şi Aislinn Derbez, Cecilia Suárez, Juan Pablo Medina şi Lucas Velasquez.

„Mă entuziasmează foarte mult să lucrez pentru Netflix, simt că am dat lovitura, le-am încercat pe toate, însă îmi lipsea un serial la care să lucrez cu Manolo. Cred că va ieşi foarte bine, sunt recunoscătoare pentru această oportunitate care mi s-a dat. Plus că sunt fericită să fiu alături de Cecilia şi Aislinn. Amândouă sunt talentate, tinere, frumoase şi bune colege. M-au primit cu căldură, le iubesc şi pot spune că este o onoare să filmez alături de ele', declara Veronica Castro vara trecută.

Serialul cu accente comice va avea 13 episoade şi va spune povestea unei familii mexicane din înalta societate, ai cărei membri se confruntă cu tot felul de probleme.

Veronica Castro (65 de ani) a jucat în numeroase telenovele de succes precum „Şi bogaţii plâng', „Rosa salvaje', „Mi pequeña Soledad', „Pueblo chico, infierno grande'. Ultima în care a jucat a fost „Los exitosos Perez', difuzată în Mexic în 2009-2010.

La „Casa de las Flores' este al treilea serial produs de Netflix în Mexic, după „Club de Cuervos' (cu Luis Gerardo Méndez) şi „Ingobernable' (cu Kate del Castillo).

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare