Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

BH90210

Serialul „BH90210”, noul Beverly Hills 90210, a fost anulat de Fox

8 November 2019

Serialul „BH90210', revenirea din acest an a  serialului „Beverly Hills, 90210' alături de distribuția sa originală nu va avea continuare, a anunțat Fox joi, potrivit Variety. 

Miniserialul a avut 6 apisoade cu un fir narativ comic şi ieșit din comun având în vedere că cei din distribuție nu au interpretat personajele lor originale, ci pe ei înşişi în încercarea de a filma o nouă versiune a ‘Beverly Hills, 90210’, tentativă care a suscitat o serie de conflicte şi încurcături personale de tot felul între ei.

„Suntem mândri că am reunit pentru un eveniment estival foarte special unul dintre serialele emblematice ale postului cu fanii săi din întreaga ţară', au explicat reprezentanții Fox într-un comunicat oferit publicității. Postul de televiziune a oferit „mulţumiri profunde' întregii echipe implicate în acest nou serial. 

Reîntoarcerea pe ecran a lui Jason Priestley, Jennie Garth, Shannen Doherty, Ian Ziering, Gabrielle Carteris, Brian Austin Green şi Tori nu a fost scutită de discuții, asta  după ce principalul responsabil al serialului Patrick Sean Smith şi alţi scenarişti au abandonat proiectul din cauza discuţiilor şi diferenţelor creative.

„BH90210' a fost produs de CBS Television Studios şi Fox Entertainment. A cuprins câteva momente-tribut dedicate lui Luke Perry, care a interpretat rolul Dylan McKay în serialul original şi care a murit pe 4 martie 2019. Serialul „Beverly Hills, 90210' a avut premiera la Fox în 1990 şi a devenit unul dintre cele mai de succes programe ale reţelei de televiziune. A avut 10 sezoane şi a stat la baza mai multor producţii, precum „90210' şi „Melrose Place'.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare