Homepage  / Seriale / SkyShowtime

Serialele lunii noiembrie. Ce putem vedea pe Netflix, Disney+, Max și Skyshowtime

Serialele lunii noiembrie. Ce putem vedea pe Netflix, Disney+, Max și Skyshowtime
32

de Andreea Hentea,

Luna noiembrie ne provoacă să descoperim mult-așteptatul serial „Dune: Profeția”, care ne arată cum a luat naștere puternicul ordin Bene Gesserit, thrillerul polițist „Întunericul”, ecranizare după cărțile de succes ale lui Ragnar Jónasson, noua ecranizare a pasionalului roman „Ca apa pentru ciocolată”, al Laurei Esquivel, noul serial „Omul Petrolului”, cu Billy Bob Thornton, povestea înfruntării dintre celebrul Gari Kasparov și un computer, dar și drumul spre celebritate al faimosului Ayrton Senna.

„Lioness” – disponibil la SkyShowtime din 1 noiembrie

Dacă primul sezon al dinamicului serial „Lioness” ne-a familiarizat cu o poveste inspirată de un program real al armatei americane, numit „Lioness”, cel de-al doilea sezon al producției create de renumitul Taylor Sheridan are opt episoade și urmărește, în continuare, acțiunile lui Joe (Zoe Saldaña), o agentă CIA foarte abilă, care trebuie să facă nenumărate sacrificii personale ca lider al acestui program. Ea a instruit-o pe ambițioasa Cruz Manuelos (Laysla De Oliveira), o femeie pușcaș marin foarte dedicată misiunilor sale, pentru a lupta împreună la împiedicarea unui posibil atentat terorist. În al doilea sezon, pe măsură ce lupta CIA împotriva terorismului se apropie de casă, Joe și agenții seniori ai CIA Kaitlyn Meade (Nicole Kidman) și Byron Westfield (Michael Kelly) înrolează un nou agent „Lioness” pentru a se surmonta o amenințare necunoscută. Primele două episoade sunt disponibile pe platformă începând de astăzi, 1 noiembrie.

O: Lioness, SUA, 2023 R: Taylor Sheridan D: Zoe Saldaña, Nicole Kidman, Morgan Freeman, Michael Kelly, Laysla De Oliveira, Genesis Rodriguez, Dave Annable, Jill Wagner, LaMonica Garrett, James Jordan, Bruce McGill.

Lioness S02 ENG keyartbranded minibranding st 1×1 3000×3000Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 32

„Revanșa” – disponibil la Max din 1 noiembrie

Insolita miniserie cu șase episoade creată de Yan England prezintă o confruntare memorabilă între om și mașină și o încrucișare a minților petrecută în 1997 și rămasă în istorie. Este vorba despre partida de șah dintre campionul mondial Gari Kasparov (Christian Cooke) și supercomputerul IBM Deep Blue, o călătorie captivantă în lumea competițiilor de șah la cel mai înalt nivel și unul dintre cele mai încordate meciuri jucate vreodată. New York Times a titrat în acel moment: „Viitorul omenirii este pe muchie”.

O: Rematch, Franța, 2024 R: Yan England D: Christian Cooke, Sarah Bolger, Trine Dyrholm, Aidan Quinn, Tom Austen, Orion Lee, Donald Sage Mackay, Luke Pasqualino, Molly Harris.

„Întunericul”– disponibil la SkyShowtime din 1 noiembrie

Bazat pe romanele bestseller scrise de Ragnar Jónasson (publicate și la noi), serialul cu șase episoade „The Darkness” o prezintă pe detectiva Hulda Hermannsdóttir (Lena Olin) în timp ce investighează o crimă șocantă, încercând totodată să facă față propriilor traume. Confruntându-se cu o iminentă pensionare anticipată și forțată să își ia un nou partener, Hulda este hotărâtă să-l găsească pe ucigaș, chiar dacă aceasta înseamnă să-și pună viața în pericol. Filmat în Reykjavík, Islanda, serialul o are în rolul principal pe Lena Olin (cunoscută din „Ciocolată cu dragoste” și „Trenul de noapte spre Lisabona” și nominalizată la Oscar pentru rolul din drama „Inamici din dragoste”).

Alături de ea joacă Jack Bannon („Pennyworth”), Douglas Henshall („Who is Erin Carter?”) și Björn Hlynur Haraldsson („Un gentleman la Moscova”). Serialul este regizat de celebrul Lasse Hallström („Legea pământului”, „Ciocolată cu dragoste”, „Știri de acasă”), nominalizat de trei ori la Oscar, cu care Lena Olin este căsătorită din 1994.

O: The Darkness, Suedia, 2024 R: Lasse Hallström D: Lena Olin, Jack Bannon, Douglas Henshall, Björn Hlynur Haraldsson, Thorsteinn Bachmann, Þorvaldur Davíð Kristjánsson, Tora Hallström, Ahd Tamimi.

„Ca apa pentru ciocolată” – disponibil la Max din 3 noiembrie

Noul serial „Ca apa pentru ciocolată” este ecranizarea celebrului roman de debut al scriitoarei mexicane Laura Esquivel, publicat în 1989, care a devenit un fenomen literar la vremea sa, fiind vândut în milioane de exemplare. Publicat în 1989 (și tradus în România în 2004), romanul a devenit cel mai bine vândut titlu din Mexic în 1990 și s-a bucurat de o neașteptată faimă peste hotare, fiind tradusă în peste douăzeci de limbi. Noul serial cu șase episoade „Ca apa pentru ciocolată” / „Como agua para chocolate” (2024), lansat de Max, reia povestea iubirii dintre Tita de la Garza (Azul Guaita) și Pedro Múzquiz (Andrés Baida), care se petrece în timpul Revoluției mexicane de la începutul secolului al XX-lea. Cum cei doi tineri sunt împiedicați să se căsătorească de Elena (Irene Azuela), neînduplecata mamă a Titei, în numele vechii tradiții a familiei, Tita ajunge să-și exprime dorul și suferința preparând delicii culinare nemaivăzute.

Salma Hayek, care este unul dintre producătorii executivi ai serialului, a declarat că povestea „Ca apa pentru ciocolată” este „o adevărată bijuterie a literaturii și filmului latino-american”. Ecranizarea anterioară, „Ca apa în ciocolată” / „Como agua para chocolate” (1992), regizată de Alfonso Arau („Atât de aproape de cer”), a devenit filmul străin cu cele mai mari încasări lansat în Statele Unite la acea vreme, a dominat premiile cinematografice din țara sa și a câștigat numeroase premii internaționale, fiind nominalizat inclusiv la BAFTA.

O: Como Agua para chocolate, SUA/Mexic, 2024 R: D: Irene Azuela, Azul Guaita, Andrés Baida, Lesslie Apodaca, Louis David Horné, Ana Valeria Becerril, Andrea Chaparro, Ángeles Cruz, Ari Brickman.

„The Old Man” – disponibil la Disney+ din 6 noiembrie

Al doilea sezon din serialul „The Old Man” de la FX îi prezintă pe fostul agent CIA „Dan Chase” (Jeff Bridges) și pe fostul director adjunct al FBI „Harold Harper” (John Lithgow) în aceeași cursă contracronometru pentru a o recupera pe „Emily Chase” (Alia Shawkat) după ce aceasta a fost răpită. Pe măsură ce miza crește și noi secrete sunt descoperite, Emily se află într-o criză de identitate cu implicații teribile, iar „Zoe McDonald” (Amy Brenneman) face mișcări surprinzătoare în lumea lui Chase. Jeff Bridges și John Lithgow au fost nominalizați la Globul de Aur în 2023 pentru interpretările lor.

O: The Old Man, SUA, 2023 R: Steve Boyum D: Jeff Bridges, John Lithgow, Alia Shawkat, Amy Brenneman, Navid Negahban, Bill Heck, Jessica Harper, Janet McTeer (voce), Bill Heck, Sara Seyed, Rade Serbedzija.

„Împăratul din Ocean Park” – disponibil la Max din 7 noiembrie

Inspirat de romanul omonim al lui Stephen Carter, serialul cu zece episoade „Împăratul din Ocean Park”, creat de Sherman Payne și J.D. Shields, este un thriller captivant, a cărui acțiune este plasată în lumea politică, cea academică și pe plajele din Martha’s Vineyard. Personajul principal este Talcott Garland (Grantham Coleman), un profesor de drept respectat, a cărui viață calmă este dată peste cap atunci când tatăl lui, judecătorul Oliver Garland (Forest Whitaker), moare, aparent în urma unui infarct. Natura morții judecătorului este pusă la îndoială de Mariah Denton (Tiffany Mack), o fostă jurnalistă și teoreticiană înflăcărată a conspirației, care crede că magistratul, care avusese o nominalizare eșuată la Curtea Supremă, a fost victima unui joc nelegiuit.

O: Emperor of Ocean Park, SUA, 2024 R: Damian Marcano D: Forest Whitaker, Grantham Coleman, Tiffany Mack, Pauline Lule, Ora Jones, Dyllan Yelverton, Henry Simmons, Jasmine Batchelor, Bryan Greenberg.

„Bancă sub asediu” – disponibil la Netflix din 8 noiembrie

Acțiunea acestei miniserii cu cinci episoade create de Patxi Amezcua începe la Barcelona, pe 23 mai 1981. La exact trei luni de la tentativa de lovitură de stat din Congresul Deputaților, unsprezece bărbați misterioși iau cu asalt Banca Centrală din Barcelona. Ceea ce începe ca un jaf spectaculos se transformă în scurt timp într-o adevărată amenințare pentru democrația recentă a Spaniei. Făptașii iau peste două sute de ostatici și amenință cu uciderea acestora dacă guvernul nu acceptă să îi elibereze pe colonelul Tejero și pe ceilalți trei responsabili pentru 23F.

O: Asalto al Banco Central, Spania, 2024 R: Daniel Calparsoro D: Hovik Keuchkerian, María Pedraza, Miguel Herrán, Tomy Aguilera, Isak Férriz, Chemi Hitos, Pablo Béjar, Pablo Vázquez.

„Urmăritorul” – disponibil la Disney+ din 13 noiembrie

Povestea lui Colter Shaw (Justin Hartley), un expert în supraviețuire singuratic care cutreieră țara ca vânător de recompense, revine cu sezonul al doilea. Ecranizare a bestsellerului „The Never Game”, scris de Jeffery Deaver, serialul îl prezintă pe Shaw cum își pune abilitatea de-a citi urme în slujba unor persoane particulare și a unor agenți ai forțelor de ordine, pentru a rezolva mistere și a găsi persoane date dispărute. Mereu în conflict cu familia lui, Shaw este sprijinit doar de avocata Reenie Green (Fiona Rene), de omul de afaceri Velma Bruin (Abby McEnany) și de expertul în tehnologie Bobby Exley (Eric Graise), care îl ajută să-și ducă cercetările la bun sfârșit.

O: Tracker, SUA, 2024 R: Ken Olin, Aprill Winney D: Justin Hartley, Fiona Rene, Eric Graise, Abby McEnany, Enuka Okuma, Lindy Booth, Floriana Lima, Wendy Crewson, Gil Birmingham.

„Yellowstone” – disponibil din 14 noiembrie la SkyShowtime

Creat de prolificul Taylor Sheridan („Hell or High Water, „Sicario”, „Lioness”, „Landman”) împreună cu John Linson, „Yellowstone” este o cronică a puternicei familii Dutton, care controlează cea mai mare fermă de vite din Statele Unite. Totul se întâmplă pe fondul alianțelor schimbătoare, crimelor nerezolvate, rănilor deschise și respectului câștigat cu greu (ferma este în conflict constant cu cei cu care se învecinează) și în cadrul reprezentat de un oraș în expansiune, o rezervație indiană și de primul parc național al Americii. În sezonul 5B îi revedem pe câțiva dintre actorii care au contribuit la succesul substanțial al serialului: Kevin Costner, Kelly Reilly, Wes Bentley, Cole Hauser și Gil Birmingham.

O: Yellowstone, SUA, 2023 R: D: Kevin Costner, Kelly Reilly, Wes Bentley, Cole Hauser, Gil Birmingham, Lloyd Pierce, Mo Brings Plenty.

Yellowstone Season 5B – Unit PhotographyIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  8 / 32

„Nu spune nimic” – disponibil la Disney+ din 14 noiembrie

Serialul „Nu spune nimic” este o poveste captivantă despre crime și amintiri din perioada conflictelor etno-naționaliste din Irlanda de Nord. Serialul cu nouă episoade creat de Joshua Zetumer și Kirsten Sheridan se bazează pe cartea omonimă a lui Patrick Radden Keefe. Cu o acțiune care acoperă patru decenii, serialul începe cu șocanta dispariție a lui Jean McConville (Judith Roddy), o mamă singură a zece copii care a fost răpită din propria casă în anul 1972 și care n-a mai fost văzută de atunci.

„Nu spune nimic” spune povestea mai multor membri ai Armatei Republicane Irlandeze (IRA) și explorează extremismul la care apelează uneori oamenii în numele lucrurilor în care cred, felul în care o societate divizată poate ajunge brusc la conflict armat, efectele pe termen lung ale violențelor radicaliste pentru toți cei afectați și costul emoțional și psihologic al codului tăcerii.

O: Say Nothing, SUA/Irlanda, 2024 R: Anthony Byrne, Michael Lennox D: Judith Roddy, Lola Petticrew, Maxine Peake, Hazel Doupe, Anthony Boyle, Josh Finan, Emily Healy, Ava-Rose Gallagher, Lenno Loughran, Isaac Heslip.

„Dune: Profeția” – disponibil la Max din 18 noiembrie

Ecranizare a romanului „Sisterhood of Dune” (care va apărea foarte curând în România, cu titlul „Dune. Comunitatea surorilor”), scris de Brian Herbert (fiul cel mare al celebrului scriitor Frank Herbert, autorul seriei literare de imens succes „Dune”) și Kevin J. Anderson, serialul „Dune: Profeția” are acțiunea plasată cu 10.000 de ani înainte de evenimentele cunoscute din universul filmelor „Dune” și de ascensiunea lui Paul Atreides.

O producție amplă și ambițioasă, impresionantă din punct de vedere vizual și extrem de densă în intrigi și evenimente, serialul cu șase episoade le are în centru pe puternicele surori Valya (Emily Watson) și Tula Harkonnnen (Olivia Williams). Acestea luptă împotriva forțelor care amenință viitorul omenirii și ajung să pună bazele legendarului ordin Bene Gesserit. Foarte așteptat de fani, serialul „Dune: Profeția are premiera pe Max pe 18 noiembrie, iar un nou episod va fi lansat în fiecare săptămână.

O: Dune: Prophecy, SUA, 2024 R: Anna Foerster, John Cameron D: Emily Watson, Olivia Williams, Travis Fimmel, Mark Strong, Jodhi May, Jessica Barden, Emma Canning, Sarah-Sofie Boussnina, Aoife Hinds, Chris Mason, Chloe Lea, Charithra Chandran.

„Metehnele adorației” – disponibil la Netflix din 20 noiembrie

Vara abia a început în micul orășel de coastă Agro Pontino, dar dispariția adolescentei Elena (Alice Lupparelli), în vârstă de 16 ani, aruncă o umbră asupra micii comunități, schimbându-le tuturor viața. Știindu-i firea rebelă, poliția și prietenii cred că este doar una dintre încercările fetei de a evada dintr-o provincie sufocantă. De această dată, toți se înșală. Fiecare dintre prietenii Elenei știe ceva ce nu vrea să spună, fiecare are o legătură secretă cu tânăra și fiecare ar putea fi implicat în dispariția ei misterioasă. Este începutul unei căutări presărate cu suspiciuni și revelații, la finalul căreia tinerii din oraș vor fi obligați să accepte adevărul despre educația lor emoțională.

O: Adorazione, Italia, 2024 R: Stefano Mordini D: Alice Lupparelli, Beatrice Puccilli, Penelope Raggi, Federico Russo, Barbara Chichiarelli, Ilenia Pastorelli, Mario Sgueglia.

„Omul Petrolului” – disponibil la SkyShowtime din 20 noiembrie

Creat de neobositul Taylor Sheridan, serialul cu zece episoade „Omul Petrolului”, cu Billy Bob Thornton în rolul principal, este amplasat în celebrele orașe în plină expansiune din vestul Texasului.

O poveste modernă despre căutarea norocului în lumea platformelor petroliere, serialul se bazează pe „Boomtown”, un podcast compus din unsprezece părți, care pune în antiteză bogăția și sărăcia, cu miliardari cruzi și oameni fără scrupule, alimentând o creștere atât de mare încât reconfigurează mediul, economia și geopolitica. Serialul se bucură de o distribuție puternică, incluzând multe nume sonore ca Demi Moore („Feud: Capote Vs. The Swans”), Jon Hamm („Mad Men”), Andy Garcia („Expendables”) sau Ali Larter („The Last Victim”). Din 20 noiembrie sunt disponibile primele două episoade, urmând ca ulterior să se difuzeze săptămânal, în fiecare miercuri, câte unul din cele zece episoade ale primului sezon.

O: Landman, SUA, 2024 R: Stephen Kay, Michael Freedman, Taylor Sheridan D: Ali Larter, Demi Moore, Jon Hamm, Andy Garcia, Michael Peña Michelle Randolph, Jacob Lofland, Kayla Wallace, James Jordan, Mark Collie, Paulina Chávez.

Episode 106Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  13 / 32

„Un om în interior” – disponibil la Netflix din 21 noiembrie

Viața repetitivă a profesorului pensionar Charles (Ted Danson) se schimbă în întregime după ce acesta răspunde anunțului unui detectiv particular și se implică într-o investigație secretă. La un an de la moartea soției lui, Charles se simte blocat în rutină, mai ales că s-a îndepărtat și de fiica lui, Emily (Mary Elizabeth Ellis). Un anunț al detectivului particular Julie (Lilah Richcreek Estrada) îi atrage însă atenția, iar Charles se implică în aventură. Misiunea lui este să pătrundă sub acoperire în azilul de bătrâni Pacific View din San Francisco și să rezolve misterul unei moșteniri de familie furate.

Charles realizează că toată lumea de la azil e suspectă, de la bătrânii internați acolo până la membrii personalului, iar Didi (Stephanie Beatriz), directoarea atotștiutoare a azilului, e în permanență cu ochii pe el. Deși face eforturi să nu iasă în evidență, Charles devine vedeta azilului și face descoperiri interesante. Serialul cu opt episoade creat de Michael Schur este inspirat de filmul „The Mole Agent”, nominalizat la Oscar la categoria Cel mai bun lungmetraj documentar în 2021.

O: A Man on the Inside, SUA, 2023 R: Rebecca Asher, Morgan Sackett D: Ted Danson, Stephanie Beatriz, Mary Elizabeth Ellis, Lilah Richcreek Estrada, Stephen McKinley Henderson.

unnamed (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  23 / 32

„Trei femei” – disponibil la Max din 21 noiembrie

Motivată de propria pierdere dureroasă, scriitoarea Gia Lombardi (Shailene Woodley) convinge trei femei din medii foarte diferite – Lina Parish (Betty Gilpin), Sloane Ford (DeWanda Wise) și Maggie Wilkin (Gabrielle Creevy) – să-și spună poveștile și să-și exploreze adevăratele dorințe, încercând să-și învingă temerile și limitele. Serialul cu zece episoade „Trei femei”, creat de Lisa Taddeo, este inspirat din întâmplări adevărate.

Shailene Woodley a spus că serialul a devenit „un stâlp de sprijin” pentru ea și că datorită acestuia se simte „mai puțin singură cu experiențele sale și cu toate complicațiile inimii omenești”. Actrița sper că producția în care a jucat „le poate oferi toate acestea și altor femei” și că poate deschide între ele noi discuții și conexiuni.

O: Three Women, SUA, 2023 R: Louise Friedberg D: Shailene Woodley, Betty Gilpin, DeWanda Wise, Gabrielle Creevy, Richard Ford, Blair Underwood, Jason Ralph, Blair Redford, Heather Goldenhersh, Brían F. O’Byrne, Ziva Jane.

„Jaf cu elicopterul” – disponibil la Max din 22 noiembrie

Doi prieteni din copilărie decid să încerce un ultim jaf: să fure câteva milioane din cel mai sigur depozit bancar din Suedia. Bazată pe fapte reale, miniseria cu opt episoade creată de Ronnie Sandahl spune povestea planurilor meticuloase, a ingeniozității și a curajului din spatele uneia dintre cele mai îndrăznețe lovituri din istorie.

Pe baza unor informații mult mai extinse decât orice s-a spus vreodată despre acest eveniment de notorietate, descoperim cum s-au petrecut sau cum ar fi putut să se petreacă lucrurile. La primele ore ale unei dimineți de septembrie din 2009, ochii întregii lumi se întorc către o banală suburbie din Stockholm. Pe acoperișul celui mai sigur depozit de bani din Suedia aterizează un elicopter, iar poliția nu poate decât să privească în timp ce hoții dispar cu mai multe milioane de dolari, totul fără să se tragă vreun foc de armă. „Jaf din elicopter” este și o poveste plină de emoție despre ce înseamnă să fii frate și tată, dar mai ales o aventură alertă, cu o miză uriașă.

O: Helikopterrånet, Suedia, 2024. R: Jonas Alexander Arby D: Mark Lewis, Erik Svedberg-Zelman, Johanna Hedberg, Vic Carmen Sonne, Ardalan Esmaili, Mahmut Suvakci, Mirjam Novak.

„Millie Black” – disponibil la Max din 26 noiembrie

Millie-Jean Black (Tamara Lawrance), o strălucită polițistă de la Scotland Yard, se întoarce în Jamaica, în Kingstonul natal, pentru a rezolva cazurile unor persoane dispărute. Unul dintre acestea îi va alunga definitiv liniștea. Serialul cu șase episoade scris și creat de Marlon James (câștigător al prestigiosului Booker Prize, care își face aici debutul în scenaristică) este un thriller noir captivant, povestit din perspectiva a cinci persoane diferite, convinse că o cunosc pe adevărata Millie Black. Aceasta se dovedește însă cel mai profund mister dintre toate.

Scriitorul Marlon James a declarat că povestea i-a fost inspirată de mama lui, inspectoarea Shirley Dillon-James, o adevărată deschizătoare de drumuri, care știa să citească indicii și astfel reușea deseori să împiedice crimele înainte ca acestea să se producă. Acesta a mai spus că „Jamaica pe care o vom descoperi în acest serial nu este ținutul faimos pentru plajele și senzualitatea sa, ci o versiune mult mai îndrăzneață și mai întunecată a țării, niciodată văzută pe ecran până acum”.

O: Millie Black, SUA, 2023 R: Tanya Hamilton, Anetta Laufer D: Tamara Lawrance, Joe Dempsie, Gershwyn Eustache Jr., Chyna McQueen.

„Nebunia” – disponibil la Netflix din 28 noiembrie

Creată de Stephen Belber, miniseria cu opt episoade „Nebunia” îl are în centru pe expertul media Muncie Daniels (Colman Domingo, nominalizat la Oscar anul acesta pentru rolul titular din drama biografică „Rustin”). Acesta trebuie să lupte pentru a-și dovedi nevinovăția și a-și salva viața după ce descoperă o crimă în adâncul pădurii Poconos, în timp ce se află în concediu. Cum este singurul martor, lațul se strânge în jurul său și este acuzat pe nedrept de crimă. În timpul care i-a mai rămas, Muncie este nevoit să poarte o luptă disperată pentru a-și salva reputația și a dejuca o conspirație globală. Pe parcurs, el reia legătura cu familia sa, găsește aliați neașteptați și luptă împotriva dezinformării într-o epocă a denaturării adevărului.

O: The Madness, SUA, 2024 R: Jessica Lowrey D: Colman Domingo, Marsha Stephanie Blake, Deon Cole, Thaddeus J. Mixson, Lochlan Miller, Hudson Wurster, Amanda Ramsaran, Stephen McKinley Henderson.

„Senna” – disponibil la Netflix din 29 noiembrie

Serialul cu șase episoade „Senna”, creat de Vicente Amorim, urmărește parcursul spre celebritate al pilotului brazilian Ayrton Senna (Gabriel Leone), devenit o legendă a sportului, dar și protagonist al unei tragedii care a schimbat ireversibil scena circuitelor de Formula 1. Povestea dezvăluie traseul vieții lui Ayrton Senna printre obstacole, triumfuri, dezamăgiri, bucurii și tristeți, explorându-i profilul psihologic și relațiile personale. Acțiunea începe în momentul în care triplul campion de Formula 1 se mută în Anglia pentru a concura în competiția Formula Ford, continuând până la tragicul accident din Italia, de pe circuitul de la Imola, petrecut în timpul Marelui Premiu din San Marino.

O: Senna, Brazilia, 2024 R: Julia Rezenda D: Gabriel Leone, Kaya Scodelario, Matt Mella, Pamela Tomé, Hugo Bonemer, Gabriel Louchard, Alice Wegmann, Christian Malheiros, Susana Ribeiro, Julia Foti, Camila Márdila, Marco Ricca

SENNA_101-SC36_7C3A5970_RIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  24 / 32

Sursă foto: Netflix/Paramount+

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton