Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale turceşti

„Nu mă părăsi!”, un nou serial turcesc vine la Happy Channel. Programul de difuzare

de Mioara Tronaru,

Pregătiți batistele și pastilele de tensiune, urmează la Happy Channel drama turcească „Nu mă părăsi!”, în original „Beni Birakma” (2018), în care loialitatea va fi pusă la grea încercare, iar iubirile, trădările și răsturnările de situație se vor ține lanț, vreme de 4 sezoane și 630 de episoade.

Serialul va fi la Happy Channel câte un episod pe zi de luni, 7 noiembrie de la ora 19.00, în fiecare zi de luni până vineri.

O poveste încurcată

În centrul poveștii se află familia Sayar, una dintre cele mai vechi din Ankara. Bătrânul Cengiz (Mithat Erdemli) este foarte atașat de valorile familiei și se asigură întotdeauna că seara se așază toți la masă, indiferent ce s-a întâmplat peste zi.

Tarık (Emrah Akduman), fiul cel mare, îi calcă pe urme și a preluat deja afacerea familiei. Cu toții speră acum ca Tarık și Meltem (Esengül Aypek), fiica partenerilor lor de afaceri, să se căsătorească, dar inima tânărului a fost deja furată de Sıla (Sude Dogar). Emre (Berkay Veli), fiul cel mic și neserios, este medic. Iar când se îndrăgostește de Zeynep (Sila Özlem Önemli), în familia Sayar se declanșează haosul.

Filmările pentru „Nu mă părăsi!” au avut loc în Ankara și este o producție Focus Film. Serialul are 4 sezoane și s-a terminat odată cu cel de-al 630-lea episod, pe 18 iunie 2021, în Turcia.

La noi, Happy Channel va difuza câte un episod pe zi de luni, 7 noiembrie de la ora 19.00, în fiecare zi de luni până vineri.

La început de drum

Producția s-a bucurat de mare succes în țara de origine, dar și în Bulgaria, unde a fost difuzat din ianuarie 2021 și unde a devenit în scurt timp cel mai urmărit serial. Actrița Esengül Aypek a fost încântată de acest lucru: „Sunt foarte fericită că serialul nostru e atât de popular în străinătate”, scrie seriesturkish.com.

Dealtfel, Esengül Aypek (29 de ani) este la început de carieră și rolul Meltem din „Nu mă părăsi!” a însemnat mult pentru ea. La finalul producției, tânăra a declarat:

„«Nu mă părăsi!» a fost ca o școală pentru mine. Au fost patru sezoane formidabile. Le mulțumesc foarte mult tuturor celor care ne-au urmărit. Aventura mea în lumea serialelor abia a început și sunt sigură că va continua. Dar acum, am nevoie de o vacanță lungă și relaxantă. Să filmezi 630 de episoade nu e lucru ușor. Sunt obosită. Am nevoie de odihnă”, aflăm din seriesturkish.com.

Așa cum a spus, tânăra s-a și ținut de cuvânt: în 2018, a mai apărut în thriller-ul „Sessiz Terapi”, iar din 2021, joacă în serialul „Kaderimin Oyunu”.

O Miss Turcia în distribuție

Personajul Cansu, care are un rol important în acțiune, este interpretat de Çağla Çukurova (28 de ani) care a fost în 2016 Miss Turkey International, pe vremea în care era studentă la Inginerie mecanică, la Middle East Technical University.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te