Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

FOTO: Huidu şi Găinuşă cântă “În pădurea cu alune”

5 October 2011

În această seară, Cârcotașii de la Prima TV lansează în varianta proprie melodia „În pădurea cu alune', iar Antonia și Vunk își promovează noul single „Pleacă', la Cronica Cârcotașilor'.

Cârcotașii au pus mâna pe programul de vizite al viitorului președinte al Republicii OTV România. Cimitirul Vesel de la Săpânța, groapa de gunoi Glina, Roșia Montana, Muzeul Antipa, orașul natal Caracal și fabrica Rolls Royce, unde Senxzatzionescu își va alege o mașină prezidențială plătită din bugetul statului, sunt câteva dintre obiectivele vizate pentru campania electorala a lui DD.

Deși aparent n-au nici în clin nici în mânecă una cu cealaltă, politica și gimnastica se înfrățesc de mama focului când vine vorba de manele. În campaniile electorale, adică înainte de alegeri, politicienii oferă poporului, pe lângă tradiționalii mici cu bere, și un concert de manele. La fel și în gimnastică.

Înainte de campionate, gimnastele noastre se antreneaza pe… manele.  Pentru a înțelege mai bine fenomenul, Cocalarologul și muzicologul, Johann Sebastian Balega vine cu lămuriri, în această seară la „Cronică'.

Și tot atunci îi veți asculta în premieră pe Șerban și Mișu cântând „În pădurea cu alune', singura melodie pe care, probabil, manelistii nu s-au gândit să o adapteze stilului lor.

Nu vor lipsi din program nici scenetele, dansurile Bebelușelor, dreptul la replică oferit de Hrubaru, Dezbrăcatu sau „Topul Rușinică', în care Andreea Marin și Mihaela Rădulescu, ocupă prima poziție.

erban-huidu-i-mihai-ginu-s-au-apucat-de-muzic-1

Picture 1 of 4

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare