Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Şerban Huidu se simte mai bine

de Redactia Tvmania

“Cârcotaşul” Şerban Huidu, care suferise un accident teribil pe o pârtie de schi din apropierea staţiunii austriece Innsbruck, pe 29 decembrie, se simte mai bine, e conştient şi chiar a mâncat în această dimineaţă, potrivit unui anunţ al reprezentanţilor Spitalului Universitar din localitate.


.

Lui Huidu i-a fost indusă o stare de comă artificială, iar medicii au fost rezervaţi, iniţial, în privinţa şanselor de supravieţuire. Din fericire, vedeta Prima îşi revine într-un ritm normal, iar specialiştii secţiei de Terapie Intensivă sunt mulţumiţi de ultimele analize, potrivit aceluiaşi comunicat.
.
S-a lovit de un copac

Pe 1 ianuarie, Huidu a ieşit din coma indusă şi a vorbit cu familia şi medicii de la spitalul la care e internat. Cei din urmă au mai declarat că realizatorul ar putea părăsi secţia de Terapie Intensivă astăzi, în funcţie de rezultatele analizelor.

Starul Primei s-a accidentat în timpul unei reprize de schi, lovindu-se de un copac după ce a încercat să evite un copil. El a suferit o fractură cu sângerare la nivelul capului şi a fost transportat de salvamontişti cu un elicopter la Spitalul Universitar din Innsbruck.

Poliţia locală anchetează accidentul lui Huidu, încercând să stabilească dacă într-adevăr condiţiile de pe pârtie au fost precare şi daca viaţa schiorilor este pusă în pericol.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te