; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Șerban Huidu renunță la „Cronica Cârcotașilor” după 21 de ani.

Șerban Huidu renunță la „Cronica Cârcotașilor” după 21 de ani. De ce a luat această decizie

04 June 2021

Șerban Huidu a hotărât să se retragă din emisiunea „Cronica Cârcotașilor' la 21 de ani de la debutul acesteia. Deși nu îl vom mai vedea pe micile ecrane, prezentatorul va continua să se ocupe de proiect în calitate de producător.

Miercuri, 2 iunie, a fost ultima ediție a acestui sezon „Cronica Cârcotașilor', iar finalul sezonului a adus și o vește neașteptată. Șerban Huidu a hotărât să se retragă din lumina reflectoarelor, la 21 de ani de când a început să prezinte această emisiune. Se pare că Șerban Huidu nu mai are de gând să revină asupra deciziei sale, precizând pentru playtech.ro că va reveni „doar dacă va avea ceva important de spus'. 

Vestea a fost confirmată de Șerban Huidu și prin intermediul unui comunicat de presă transmis de Prima TV. 

„Pentru toamnă am decis să fac un pas un spate. Cred că în cei 21 de ani am demonstrat tot ce era de demonstrat pe micul ecran. Rămân, evident, în spatele camerelor de luat vederi, alături de întreaga echipă. Cronica Cârcotașilor este mai mult decât copilul meu de suflet. Mă întorc acolo de unde am început, la creație. La debut am vrut sa scriu doar textele, dar, fiindcă mesajul pe care doream să-l transmit nu era înţeles de nimeni, am decis să vin în faţa camerei şi să fac si pe prezentatorul. Apoi, în 2015, când am revenit la prezentarea emisiunii, am făcut-o fiindcă situaţia impunea acest lucru. Jumătate din echipa plecase și soluțiile de înlocuire nu funcționau corespunzător. Astăzi, situaţia este cu totul alta. Am pregătit o echipă de nota 10 în care am toată încrederea. Iar eu voi fi tot timpul parte din echipă', spune Șerban Huidu

 Vezi galeria foto >

Cine va prezenta „Cronica Cârcotașilor'

De la plecarea lui Mihai Găinușă, „Cronica cârcotașilor' a fost prezentată de Șerban Huidu, Codruţ Kegheş, alias „Dezbrăcatu', acompaniaţi de Ioana Petric. Iată că acum, în 2021, au loc noi schimbări la masa prezentatorilor.

Pentru toți cârcotașii din fața micului ecran, emisiunea va continua în această toamnă la Prima TV și va fi prezentată în continuare de Codrut Keghes-Dezbracatu și  Ioana Petric, co-prezentator al emisiunii.  Cuplul Zaiafet, Horia Sârghi şi Gabriela Marin, vor primi și ei un rol important. 

„Motivele de cârcoteală nu încetează niciodată, iar Cronicuța este emisiunea unde telespectatorii contează, pentru că ei sunt cei ce ne trimit toate sesizările. Plus că și noi suntem frumușei și simpatici.' Și, spune Dezbrăcatu:  vocea și talentul ne recomandă! Pe lângă faptul că suntem cea mai longevivă emisiune de după Revoluție, ziua și ora emisiei nu au fost schimbate niciodată și puțin sunt cei care nu știu că miercurea e Cronicuța!'

De 21 de ani, Cronica este portavocea cârcotașilor de pretutindeni.

„Cârcotașii ne scriu, ei ne pârăsc pe cei ce merită, ei ne ajută și ne spun subiecte, ei sunt ochii și urechile noastre', spune Șerban Huidu.

Pentru vacanță planurile sunt deja făcute. Tot în echipă. Suntem o gașcă tare unită. Sunt convinsă că nu vom avea timp să ni se facă dor unul de altul, pentru că ne vom întâlni și pe perioada vacanței', spune Ioana. Avem un grup care și în vacanță e la fel de activ, așa că nu simțim o lipsa acută, dar dacă ne apucă dorul ne vedem fără probleme', adaugă Codruț. 

Iar reîntoarcerea în toamnă cu un nou sezon al Cronicii vine și cu alte surprize.

„Revenim pe 1 septembrie pe platourile de filmare. Cu o bebelușă nouă. Cristina va naște în septembrie și trebuie cineva să îi ia locul. Și nu e singura surpriză', promite Șerban Huidu.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare