Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Șerban Huidu: „Chiar arăt bine, față de cum am fost”

de Redactia Tvmania

La șase luni de la accidentul de schi care l-a băgat în comă, Șerban Huidu recunoaște că totul l-a afectat foarte mult, dar spune că până și medicii de la Clinica AKH s-au minunat de cât de bine s-a recuperat, într-un timp relativ scurt.

„Este o diferenţă enormă între cum am fost şi cum sunt acum. Când m-am trezit, m-au întrebat cât fac 8 ori 5 şi eu am răspuns că 500. Acestea, însă, devin amintiri. Familia şi în special cei doi băieţi ai mei m-au tras înapoi la viaţă. De mai multă vreme mi-am reluat activităţile normale”, a spus Huidu într-un interviu special acordat pentru Evenimentul Zilei.

„Aproape toate activitățile”, a completat cârcotașul, pentru că a reînceput, de ceva vreme, să participe la emisiuni și este chiar producătorul „Cronicii Cârcotaşilor”.

Direct din comă, în Peru

Cârcotașul a povestit că, imediat ce a ieșit din comă, era convins că se afla în Lima, capitala Peru. „Citisem „Mătușa Julia și condeierul”, de Mario Vargas Llosa, o carte care m-a marcat foarte mult dacă m-am întors de Dincolo cu ea în cap”, și-a amintit Huidu, în Evenimentul Zilei.

Chiar și acum, după ce s-a întors în țară, Șerban Huidu continuă să fie sub tratament și încearcă zi de zi să revină la normal. „Muncesc mult pentru asta. Fac un program complex. Până ieri luam şi nişte medicamente foarte puternice. Mă simţeam ca şi cum aş fi fost beat tot timpul”, a spus Huidu.

Echipamentul i-a salvat viața

Șerban Huidu pune pe seama echipamentului de bună calitate pe care îl purta în ziua accidentului faptul că este încă în viață. „Am avut semne pe faţă. Aşa cum, probabil, ai auzit, am vrut să evit nişte copii, am ieşit de pe pârtie prin pădure şi m-am oprit într-un copac. Ochelarii s-au spart. Cioburile mi-au intrat în faţă. Acum nu se mai vede nimic.”

„Trebuie să ştii că aveam cel mai bun echipament care există. Poate şi din cauza asta trăiesc. Dintr-un grup mai larg de prieteni eram singurul care purta cască şi nu orice fel de cască, ci ultima invenţie”, a povestit Cârcotașul.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te