Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

FollowUp12 AsiaS2 (6)

Șerban Copoț a reintrat în competiția „Asia Express” alături de George Vintilă

6 March 2019

Ediție cu surprize marți seară, în Asia Express, pe Drumul Elefantului. Vedetele au avut de îndeplinit o ultimă probă de foc pentru a obține imunitatea în prima etapă din India. Aceștia au fost serviți cu un preparat indian tradițional, extrem de picant, pe care l-au mâncat ca în familiile hinduse- cu mâna, de pe o frunză. 'Nu mai puteam să respir. Oribil!', a spus Cocuța, care a cerut ajutorul medicului. Cu toate acestea, cuplul Bogdan Boantă-Cocuța a fost chiar cel care a reușit să ajungă primul la punctul de oprire și să adjudece cea de-a doua imunitate a etapei. 'N-am mai trăit așa emoții! Adrenalina a fost foarte mare', a spus Bogdan cu lacrimi în ochi, chiar înainte să se alăture echipei formate din Ana Morodan și Teleșpan la hotel.

Pentru restul vedetelor, emoțiile au continuat. În vreme ce Anca Sigartău, Teodor, Jojo și Paul Ipate s-au calificat automat în cursa pentru ultima șansă, din cauza faptului că au ajuns pe ultimele două locuri, iar CRBL și Oase au fost nominalizați de către colegii de cursă, însă, în cele din urmă, au fost salvați. O veste neașteptată din partea Ginei Pistol a schimbat situația clasamentului: Șerban Copoț s-a întors în competiție pentru o a doua șansă, alături de un nou coechipier, George Vintilă: 'Este tot ceea ce pot să admir eu la un om în ceea ce privește viața în sine și felul de a o trăi. Este un om care joacă după reguli. Sunt foarte bucuros și sunt convins că vom face o echipă bună!', a spus Șerban.

'Întotdeauna am fost însetat de noi experiențe! Asia Express este o provocare fizică, dar și una psihică, ce te aruncă într-un mediu cu totul și cu totul nou în care ai parte de aventură și situații extreme. Este exact genul meu de competiție. În Șerban descopăr un super coechipier, un om dinamic, bine pregătit, un tată cool și cel mai important, un super om', a mărtursit George Vintilă.

Șerban și George au intrat cu forțe proaspete în cursa celui mai dur reality show și au fost, astfel, a treia echipă ce au luptat aseară să rămână în competiție.

Aventura a început în forță marți seară, iar cei șase concurenți au ajuns la Școala de Arte Marțiale, acolo unde s-au antrenat asemeni discipolilor, într-un set de exerciții fizice ce le-a testat flexibilitatea, coordonarea și rezistența. Tehnicile de luptă Kalaripayattu, cea mai veche artă marțială din lume, impun ani de repetiții, însă vedetele Asia Express au avut la dispoziție doar câteva zeci de minute pentru a îndeplini o serie de probe ce le-au părut aproape imposibile: 'După vreo zece încercări am văzut că nu reușim niciunul. Ne-au luat durerile de picioare, m-am și zgâriat în cateva locuri', a spus George.

Competiția s-a întețit spre următoarea misiune, iar Jojo, Paul Ipate, Șerban Copoț și George Vintilă, echipele fruntașe în clasament, au pornit într-un maraton pe străzile Indiei în încercarea de a găsi cât mai repede transport. Ajunși la templu, concurenții au îndeplinit o misiune ce le-a testat atenția la detalii și coordonarea dintre coechipieri, în tradiționalul dans al tigrului. În vreme ce unul dintre concurenți a completat o pictură de pe trupul unui localnic, celălalt s-a costumat și a fost nevoit să danseze pe tot parcursul probei, până ce colegul său a terminat de pictat corect. Deși le-a testat răbdarea, o altă misiune a fost cea care le-a făcut pe vedete să cedeze, rând pe rând, copleșiți fiind de oboseala fizică și psihică, dar și de căldura toropitoare. Într-un perimetru stabilit, echipele au avut de căutat trei accesorii decorative de elefanți, deținute de localnicii ce se plimbau prin împrejurimi, ca mai apoi să îi recunoască și să îi conducă spre magazinul unde erau confecționate. Deși au avut la dispoziție o serie de poze pentru a-i recunoaște, locuitorii din India seamănă atât de mult între ei, încât lucrurile s-au complicat pentru concurenți. Tensiunea cursei pentru ultima șansă și-a spus cuvântul pentru Jojo și Paul Ipate, care au izbucnit: 'Nu mai pot, îmi este foarte rău și sunt deshidratată. Nu mai pot să caut', a mărturisit Jojo.

“Ea când spune că îi este rău, îi e foarte rău. Rar se plânge”, a explicat Paul, care a încercat să-i ridice moralul. Nici pentru Șerban Copoț misiunea nu a fost mai simplă, dar entuziasmul lui George Vintilă de a fi în cursă i-a ajutat în a îndeplini proba rapid. Din cauza unor mici incidente de-a lungul traseului, Anca Sigartău și Teodor au fost întârziați de nenumărate ori, iar acest lucru și-a spus cuvântul asupra clasamentului final.

După o zi istovitoare, Jojo, Paul Ipate, George Vintilă și Șerban Copoț au fost cele două echipe care s-au salvat de la eliminare și au câștigat dreptul de a continua aventura celui mai dur reality show. Pentru Anca și Teo, însă, elefantul roșu din cutia securizată a stabilit soarta lor în joc, aceștia fiind eliminați chiar în prima etapă din India: 'A fost o experiență extraordinară, nu se poate compara cu nimic. Sunt extrem de mândră că am venit și că am reușit. Chiar și atât cât am dus cursa…am mers înainte', a spus Anca. 'Am o mamă puternică, ce a dus această provocare destul de bine!', a adăugat Teo.

Duminică, luni și marți, de la ora 20:00, pe Antena 1, cele șase echipe rămase în cursa Asia Express- Drumul Elefantului continuă provocările în cea de-a doua etapă din India.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare