În platou, le vor fi alãturi cele mai dragi persoane din viaţa lor, dar şi cei 20 de concurenţi alãturi de care s-au aliniat la start în cursa pentru marele premiu Top Chef.
Revederea va fi cu atât mai emoţionantã pentru cei patru finalişti, cu cât vor trebui sã îşi formeze câte o echipã din concurenţii care au pãrãsit pânã în acel moment competiţia. Iar dacã pânã acum, juraţii i-au încercat cu probe dintre cele mai avangardiste, pentru semifinalã vor trebui sã pregãteascã lucruri mai „obişnuite”.
Printre probe se numãrã tranşarea unui berbecuţ în doar 30 de minute, dar şi prepararea unei ciorbe, a unei tocane şi a unui barbeque.
Cum se vor descurca cei patru concurenţi, dar mai ales cine sunt finaliştii primului sezon Top Chef România rãmâne de vãzut mâine searã, de la 22:30, la Antena 1.