Modifica setarile cookie
Homepage  / Nu rata!

Semifinala „Chefi la cuțite”: Femeile sunt la putere!

de Redactia Tvmania

Schimbare de situație luni seara la „Chefi la cuțite”. Semifinala, difuzată la Antena 1 pe 6 iunie de la 20.30, aduce probe noi și un alt mecanism de concurs. Așa se face că la prima probă a serii concurenții ce au ajuns în această etapă a show-ului gătesc singuri, fără să mai facă echipă și fără să mai fie îndrumați de către cei trei chefi. Geta, Marius, Raluca, Cătălina, Manole, Negoiță, Cristi, Mădălina și Ana primesc la această probă sarcina de a găti cu un ingredient scump și pretențios, homarul. Surpriza serii însă este că nu jurații vor degusta și vor vota, ci femeile din viețile lor.

Astfel, la prima probă a semifinalei „Chefi la cuțite” invitate la masa jurizării vor fi Miruna, fiica lui Sorin Bontea, Cristina, soția lui Florin Dumitrescu, și Carmen, „sora” lui Cătălin Scărlătescu. Cele trei doamne vor degusta din preparatele cu homar, fără să știe cine le-a gătit, astfel că jurizarea va fi cu atât mai palpitantă: chefii ajung la mâna lor pentru că prin voturile lor vor fi eliminați doi concurenți. Fiecare dintre chefi este supus riscului ca un concurent din echipa sa să plece acasă, eliminat de propria rudă.

Cea de-a doua probă a semifinalei va aduce în bucătărie numai șase concurenți. Despre cine este vorba, telespectatorii Antena 1 vor descoperi luni seară, de la 20.30. Proba care are ca temă „signature dish” va fi jurizată de cei trei chefi, iar pentru că finala bate la ușă orgoliile vor da în clocot, iar nervii vor fi tocați mărunt.

Marți, 7 iunie, de la 20.30, Antena 1 difuzează marea finală „Chefi la cuțite.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te