Kanal D vine toamna aceasta cu o surpriză pentru fanii serialelor turcești. „Secrete de familie” se lansează pe micile noastre ecrane. Iată cine sunt actorii principali și programul de difuzare.
de Andra Stana,
Kanal D vine toamna aceasta cu o surpriză pentru fanii serialelor turcești. „Secrete de familie” se lansează pe micile noastre ecrane. Iată cine sunt actorii principali și programul de difuzare.
UPDATE, 30 ianuarie 2024:
Kanal D schimbă din nou modul în care difuzează serialul turcesc „Secrete de familie”. Lansat în august 2023 pe micile noastre ecrane, serialul turcesc cu Pinar Deniz și Kaan Urgancıoğlu în rolurile principale a fost mutat în grila postului pentru a doua oară.
Până acum, serialul cu frumoasa Pinar Deniz în rolul principal putea fi urmărit sâmbăta, de la ora 20.00. După ultima modificare de program, de sâmbătă, 3 februarie 2024, locul „Secrete de familie” va fi luat de un film artistic. În schimb, serialul turcesc „Secrete de familie” va putea fi urmărit luni și marți, de la o cu totul altă oră, mult mai târziere decât erau obișnuiți fanii serialului.
UDPATE, 22 august 2023:
Unul dintre cele mai așteptate seriale ale momentului, „Secrete de familie”, se lansează în România miercuri, pe 30 august, la Kanal D. Producția poartă semnătură producătorilor unui alt serial fenomen, „Dragoste infinită”, și a cunoscut deja succesul în peste 25 de teritorii.
Povestea promite o combinație captivantă de intrigă puternică, personaje memorabile și distribuție excepțională.
Un procuror (interpretat impecabil de celebrul Kaan Urgancıoğlu) și o tânără avocată (interpretată de Pinar Deniz) încearcă să descopere ițele încurcate ale unei crime. Pe cei doi îi unesc valorile în care cred cu putere, dar și dragostea care se înfiripă între ei.
Kaan Urgancıoğlu este deja foarte iubit de publicul din România datorită interpretării impresionante din „Dragoste infinită”, serialul fenomen difuzat tot la Kanal D, iar Pınar Deniz, o actriță talentată și carismatică, a cucerit și ea publicul român cu rolul plin de sensibilitate din „Patria mea ești tu”, serial difuzat tot la Kanal D.
„Este un serial extrem de puternic, o combinație de intrigă polițistă și poveste de dragoste. Sunt fericită că am un rol atât de complex, cel al unei femei puternice, care lupta pentru a afla adevărul, într-un caz complicat de crimă. În același timp duce propriile-i lupte… Vă invit să descoperiți o poveste care pe mine m-a cucerit de la primele pagini ale scenariului”, a declarat Pinar Deniz.
„Este un serial care te ține, realmente, cu sufletul la gură. Scenariul este plin de suprize și construit pornind de la adevăruri general umane, de la valori pe care eroii serialului se zbat să le scoată la lumina. Adevărul este ceea ce unește, mai presus de orice, personajele principale, iar iubirea capătă o forță uriașă în lupta pentru adevăr”, a spus Kaan Urgancıoğlu.
Nu pierdeți, din 30 august, de miercuri până vineri, de la ora 20:00, serialul „Secrete de familie”, o istorie complicată despre adevăr, despre mistere bine păzite, despre sacrificiu și dragostea care prinde viață pe un adevărat câmp de luptă.
Știrea inițială, 11 august 2023:
„Secrete de familie”, „Yargi” în original, a fost lansat, în Turcia, în anul 2021. Serialul se bucură de un succes răsunător atât în țara de proveniență, Turcia, cât și în multe țări din Europa și America de Sud.
Serialul, care a fost difuzat până acum în peste 24 de țări, va fi difuzat, din toamnă, și în România, pe Kanal D, a anunțat postul de televiziune. Anul trecut, TVmania anunța că serialul turcesc fusese cumpărat și pentru piața tv din România.
„Secrete de familie”, o dramă legală atipică, a ajuns în Turcia la episodul cu numărul 63, iar la toamnă va fi lansat un nou sezon, potrivit paginademedia.ro.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 11 / 21Noul serial nu este doar o poveste captivantă despre puterea adevărului si a iubirii, ci și o ocazie specială de a revedea chipurile familiare ale celor mai iubiți și talentați actori.
Actorii din „Secrete de familie” sunt cunoscuți deja publicului care urmărește serialele turcești. În rolurile principale, îi vom reîntâlni pe Kaan Urgancıoğlu, care a jucat rolul negativ în serialul-fenomen „Dragoste infinită”, și pe superba Pınar Deniz („Patria mea ești tu”).
Kaan Urgancioğlu și Pinar Deniz au mai jucat – cu mare succes – și în serialul „Iubirea: Curs pentru începători”, care are două sezoane și este disponibil la Netflix.
Alături de protagoniști, distribuția este completată de actori precum Hüseyin Avni Danyal, Uğur Polat, Zeyno Eracar, Başak Gümülcinelioğlu, Uğur Aslan și Şükran Oval.
Povestea serialului „Secrete de familie” aduce în prim-plan lupta pentru adevăr și justiție, o intrigă în care destinele a două familii se împletesc într-un labirint de secrete și dramatism ce le schimbă viața ireversibil.
Ceylin (Pinar Deniz) este o avocată respectată, renumită pentru profesionalismul său, dar și pentru faptul că e dispusă să ocolească regulile pentru a face dreptate. De cealaltă parte a baricadei, Ilgaz (Kaan Urgancioğlu) este un procuror intransigent, și el renumit, care ține însă să acționeze mereu ca la carte. Ajunși față în față datorită profesiei, Ceylin și Ilgaz nu se înțeleg deloc. Însă, în momentul în care fratele lui Ilgaz este acuzat de crimă, acesta îi cere ajutorul tocmai lui Ceylin. Iar în timp, cei doi ajung să-și schimbe părerea unul despre celălalt.
Produs de creatorii serialului Dragoste infinită (Kara Sevda), serialul Secrete de familie este difuzat în peste 24 de ţări (Puerto Rico, SUA, Georgia, Macedonia, Israel, Chile, Cipru, Grecia, Slovenia, Uzbekistan, Argentina, Honduras, Lituania, Bosnia şi Herţegovina, Ungaria, Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Federaţia Rusă, El Salvador, Spania şi Andorra).
Sursa foto: Kanal D