Cântăreţul britanic (48 de ani) a vorbit în premieră despre despărţirea de fotomodelul Heidi Klum, cu care a fost căsătorit vreme de aproape şapte ani, în cadrul unui interviu difuzat pe postul american PBS.

“În ce priveşte iubirea şi respectul reciproc, nimic nu s-a schimbat”, a spus el. “Cred că atunci când doi oameni simt asta unul pentru celălalt, e mai uşor să faci această tranziţie”.
Seal a adăugat că cei patru copii ai lor sunt “principala prioritate” şi că el şi Heidi vor rămâne prieteni, “mai ales că sunt alte lucruri de luat în consideraţie, precum familia”.
“Ceea ce trebuie să faci într-o astfel de situaţie e să rămâi elegant şi să-ţi păstrezi demnitatea şi să înţelegi că nu suntem singurii oameni din lume care trec prin asta. Din păcate, e un capitol al vieţii”, a spus Seal.