Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Seal: Eu și Heidi Klum ne-am putea împăca

26 January 2012

Seal a dezvăluit că el și Heidi Klum nu au eliminat de tot o posibilă împăcare, iar cântărețul continuă să poarte verigheta motivând că încă își iubește soția, scrie femalefirst.co.uk.

Deși cei doi și-au anunțat despărțirea în urmă cu cinci zile, Seal pare să nu accepte că viața lui se va schimba mult în următoarea perioadă. El a continuat să îi facă declarații soției sale prin intermediul mai multor emisiuni televizate.

„Încă o iubesc cu toată inima. Cum aș putea să nu iubesc pe cineva alături de care am trăit opt ani de zile?', s-a întrebat Seal în timpul unui show televizat moderat de Piers Morgan la CNN.

Întrebat dacă există șansă de reconciliere, Seal a spus:

„Niciodată să nu spui niciodată. Eu nu pot vorbi în numele soției mele și nu pot să stau aici și să mint spunând că nu am avut probleme. Normal că am avut divergențe, altfel nu ne-am fi despărțit', a explicat cântărețul.

El a explicat că ar putea rezolva toate problemele dintre el și fotomodelul german dacă ar putea redeveni „echipa' de altă dată.

„Încă port verigheta pentru că sunt în continuare căsătorit cu această femeie incredibilă și asta nu se poate schimba de pe o zi pe alta decât în cazul în care faci parte dintre aceia care spun că te urăsc și scot imediat inelul de pe deget', a explicat Seal.

Seal a spus recent că cei patru copii ai lor sunt principala prioritate' şi că el şi Heidi vor rămâne prieteni orice ar fi, mai ales că sunt alte lucruri de luat în consideraţie, precum familia'.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare