; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Se schimbă regulamentul la “Dansez pentru tine”

23 March 2011

dansez-pentru-tine-regulament-nouDupă 11 sezoane, era nevoie de împrospătare a show-ului Dansez pentru tine' de la Pro TV, deşi recunoaştem că ne-am fi dorit din nou o ediţie specială în care să se dueleze cei mai buni de la sezonul 6 încoace (la sezonul 5, din martie 2008, a fost o ediţie specială cu cei mai buni de până atunci). Pâna una alta, ne vom bucura de o ediţie normală, care are aduce destule noutăţi.

Astfel, pe lângă deja consacratele stiluri precum dansul în ploaie, dansul la bară, hip-hop, stomp, cabaret, musical şi dans contemporan, concurenţii celui de-al 11 lea sezon Dansez pentru tine' vor primi două noi provocări coregrafice. Funky jazz şi dansul minorităţilor sunt noile stiluri de dans.

Însă o nouă regulă va amplifica emoţiile celor opt vedete care vor intra în ringul viselor. Perechile vor trage la sorţi stilul de dans pe care îl vor avea de dansat în fiecare ediţie. Mai precis, din cele două stiluri de dans din fiecare săptămână, unul dintre ele va fi impus, iar celălalt va fi tras la sorţi de către fiecare echipă concurentă.

Stiluri diferite, aceeaşi temă

Astfel, într-o singură ediţie se vor putea vedea coregrafii diverse, de la vals şi tango până la Bollywood sau rocknroll, fiecare pereche având de pregătit altceva decât contracandidaţii lor. Toată diversitatea de stiluri de dans din fiecare ediţie va avea însă o temă comună impusă pentru toate perechile. Aşadar, fie că unul are de dansat vals, altul tango sau quick-step, toţi coregrafii vor trebui să de inspire şi să transmită aceeaşi temă de genul Romeo şi Julieta', Vampiri' sau Noapte fierbinte'.

Cei doi prezentatori, Iulia Vântur şi Ştefan Bănică, sunt emoţionaţi să găzduiască cel de-al 11-lea sezon al show-ului de la Pro TV: ” Dansez pentru tine' este o emisiune de o ţinută şi de o eleganţă pe care nu le mai întâlneşti în peisajul televiziunii din România. Acest show poate schimba în bine vieţile unor oameni cu poveşti dramatice de viaţă, iar unii dintre ei chiar reuşesc să se transforme în decursul a şapte săptămâni, în faţa publicului, în adevăraţi dansatori. Pentru mine reprezintă o experienţă unică de a ţine' în mână un show de televiziune de cinci ore în direct', a declarat Ştefan Bănică.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare