Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Twilight

Scriitoarea Stephenie Meyer anunță lansarea cărții „Midnight Sun”, un nou volum din saga „Amurg”

5 May 2020

Autoarea seriei „Amurg' („Twilight') va lansa în luna august, la 12 ani de la finalul sagăi cu vampiri, ultimul (cel puțin deocamdată) volum, „Midnight Sun', aflăm din The Guardian.

Poate vă amintiți că în 2008, prima variantă a „Midnight Sun', faimosul volum al cincilea din saga „Amurg', a fost postată ilegal pe internet, stârnind furia autoarei Stephenie Meyer. Drept urmare, în august 2008, scriitoarea s-a hotărât să renunțe la povestea cu vampiri. „Sunt prea supărată de ceea ce s-a întâmplat cu «Midnight Sun» pentru a mai putea să scriu. Trebuie să mai treacă un timp', promitea Stephenie Meyer în 2008. Se pare acum că timpul acela a sosit. Așa cum E.L. James a reciclat aventurile din „Fifty Shades of Grey', răsturnând punctul de vedere de la Anastasia Steele la Christian Grey, și Stephenie Meyer l-a pus în prim-plan pe Edward Cullen în noua sa carte. „Midnight Sun' va fi un prequel, a cărui acțiune se va derula înainte de întâlnirea celor doi protagoniști și care va prelua punctul de vedere al lui Edward.

„Este o perioadă destul de tulbure. Și nu sunt foarte sigură că este cel mai bun moment pentru a publica această carte. Dar unii dintre voi ați așteptat-o atât de mult că nu mi se pare cinstit să profit în continuare de răbdarea voastră. Sper că vă bucură această veste și că atunci când va apărea cartea vă va da șansa să trăiți într-o lume imaginară în aceste vremuri tulburi. În pare rău pentru context, sper ca volumul meu vă poate rupe un pic de lumea reală', a mai spus Stephenie Meyer.

Seria „Amurg' a avut parte de o ecranizare de mare succes, printre tineri cel puțin, și i-a făcut cunoscuți pe actorii Kristen Stewart și Robert Pattinson (foto).

Saga „Amurg' („Twilight') a apărut și în România, la Editura Rao.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare