Homepage  / Televiziune

Schimbări la Imperiul Leilor 2023. Cine sunt cei 8 jurați din sezonul 4

Schimbări la Imperiul Leilor 2023. Cine sunt cei 8 jurați din sezonul 4
9

de Ioana Maria,

Imperiul leilor revine în curând la PRO TV cu un nou sezon. Postul din Pache Protopopescu tocmai a anunțat că încep filmările pentru sezonul 4 și cine sunt cei 8 jurați ai emisiunii.

Și în acest an, potrivit comunicatului de presă, liderii unor afaceri de succes din România îi vor căuta pe antreprenorii care merită să fie cunoscuți în domeniul lor și le vor oferi șansa de a face o schimbare reală! Pe scaunele investitorilor se vor așeza oameni cu experiență, viziune și dorință de a vedea cum piața de business din România se dezvoltă tot mai mult.

Cine sunt jurații Imperiul Leilor, sezonul 4

Opt jurați se vor afla în acest sezon în fața celor de acasă, unii având deja câteva sezoane în care au schimbat destine, iar alții fiind pentru prima dată în acest rol.

Printre cei care revin se află: veteranul, Dragoș Petrescu, cunoscut celor de acasă încă din primul sezon, fondatorul lanțului de restaurante City Grill, Dan Șucu, creatorul și proprietarul celui mai important brand românesc de mobilă și home deco, Mobexpert și Cristina Bâtlan, fondatoarea și proprietara brandului Musette, care se află în show încă de la sezonul doi și Dr. Wargha Enayati, fondatorul Rețelei Private Regina Maria și al Enayati Medical City, aflat în emisiune de anul trecut. 

Alături de aceștia vor fi patru noi investitori: Daniel Mischie, CEO City Grill, Mircea Căpățînă, Cofondator &  Director de Marketing SmartBill, Felix Pătrășcanu, proprietar Fan Courier și Răzvan Raț, cunoscutul fost fotbalist și investitor în domeniul tehnologiei și al afacerilor imobiliare. 

Cristina BâtlanIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Peste 8 milioane de euro investite de jurații de la „Imperiul Leilor”

Timp de trei sezoane, sute de afaceri aflate la început sau proiecte cu un potențial spectaculos au primit șansa la care sperau și unele dintre ele au început să sedimenteze deja un drum pe care vor putea cunoaște succesul. Acum este vremea altora să facă primul pas.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton