Smiley împreună cu Theo Rose, Irina Rimes, Tudor Chirilă și Denis Roabeș (The Motans) au fost antrenorii care s-au luptat în cel de-al 10-lea sezon al emisiunii ”Vocea României” ca unul dintre concurenții săi să câștige trofeul emisiunii de la Pro TV. Până la urmă, Iulian Nunucă a fost marele câștigător, antrenat de Tudor Chirilă.
Deși înscrierile pentru sezonul 11 sunt încă în defășurare în online, telespectatorii vor avea parte de o schimbare în rândul antrenorilor.
Denis Roabeș (The Motans) a anunțat pe Instagram că planurile sale pentru toamnă nu mai au legătură cu emisiunea de la Pro TV, că nu va mai fi antrenor la „Vocea României” și că își dorește să lanseze un album și să pornească într-u turneu în această toamnă.
„După cum vă puteți imagina, e o muncă imensă care stă în spatele acestor provocări, una pe care am început-o deja de ceva vreme”, a scris artistul pe contul său de Instagram.
„Aceste lucruri au dus însă la o concluzie. Nu voi mai putea continua în rolul de antrenor la Vocea României. Vreau să mulțumesc pe această cale întregii echipe Vocea României, colegilor de scaun și oamenilor de acasă.
A fost o experiență foarte frumoasă, din care am învățat incredibil de multe și am avut norocul să-mi fac prieteni noi. Totodată, profit de ocazie pentru a-mi cere iertare față de orice viitor concurent care s-a înscris la emisiune dorind să ajungă în echipa The Motans. Dar să știți că inboxul meu e mereu deschis.
Ne devem în fața scenei”, a încheiat mesajul pentru fani Denis Roabeș (the Motans).
Încă de la începutul acestui an, Denis nu era convins că se va întoarce în show-ul „Vocea României”. „Cu siguranță este o provocare uriașă, dar și una care-mi place foarte mult. Mai mult decât m-așteptam. Cu repetatul, rămâne de văzut”, ne-a povestit artistul într-un interviu, cu câteva luni în urmă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6