Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Cristian T. Popescu

Săptămâna asta, la „CinemaTePeca”, vedem filmul de debut al actorilor Ștefan Iordache și Gheorghe Dinică

15 February 2019

Filmul de weekend la Digi 24 va fi „Străinul' (1964), în regia lui Mihai Iacob, pelicula în care au debutat doi dintre cei mai iubiți actori români – Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache. Sâmbătă, 16 februarie, de la ora 21.00, vom vedea la „CinemaTePeca' varianta citadină a poveștii din „Setea', film difuzat cu o săptâmână în urmă la Digi 24.

Cea de-a doua ecranizare a unui roman de Titus Popovici spune o poveste de dragoste cu trei personaje – băiatul sărac (Ștefan Iordache), băiatul bogat (Șerban Cantacuzino) și fata bogată (Irina Petrescu). Odată cu cele două debuturi excepționale, „Străinul' a adus în sălile de cinema alte câteva premiere, între care primul sărut într-un film românesc și abordarea, la fel de îndrăzneață, a temei religiei.

Avem aceeași structură ca în Setea. În rolul rebelului, al celui care se împotrivește sistemului, îl avem pe Andrei Sabin, fiul unui ceferist sărac. În rolul chiaburului este acum senatorul Salvator Varga. Și avem idila, imposibila iubire dintre săracul Andrei Sabin și Sonia, care vine dintr-o clasă socială superioară', explică Cristian Tudor Popescu.

„Străinul' permite, de asemenea, pentru prima oară lecturarea publică a unor versuri traduse de Lucian Blaga, autor care până atunci nu era tolerat de regimul comunist. Preotul catolic, personaj complex care evoluează pe parcursul desfășurării acțiunii, introduce și el o temă care anterior fusese interzisă la cinema – religia.

Din distribuție mai fac parte George Calboreanu, Ștefan Ciubotărașu, Fory Etterle și George Măruță. Filmul lui Mihai Iacob a primit mențiunea specială a juriului la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary (1964). 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare