Worthington e pe cai mari după succesul producţiei, care a devenit cea mai profitabilă din istorie şi în care australianul joacă rolul personajului central, Jake.
Într-un interviu cu Access Hollywood, actorul a recunoscut că „Avatar” ar putea deveni o franciză de succes. „Încep să cred că vom face Avatar 3, 4, 5”, a declarat el.
Vorbind despre regizorul James Cameron, Worthington a spus că “o va face doar dacă e o provocare pentru el şi dacă poate revoluţiona ceva cu asta. Cu Jim, trebuie să fie vorba de o provocare la nivel personal”.
Actorul a rămas oricum la blockbustere. Următoarea sa apariţie va fi în mega-producţia „Înfruntarea titanilor”, în care va juca rolul eroului Perseu. Filmul debutează în România pe 16 aprilie.