Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Salma Hayek a povestit de ce nu a jucat în comedii. Pe cine a întâlnit la 40 de ani

de Andreea Hentea,

Recent, Salma Hayek (pe care o vom putea vedea de mâine, 10 februarie, în cinematografe, în „Magic Mike: Ultimul dans”) a declarat că Hollywood-ul a refuzat vreme îndelungată să o distribuie în comedii, pe motiv că este prea sexy.

„Nu am putut obține un rol de comedie până nu l-am întâlnit pe Adam Sandler, după ce împlinisem 40 de ani”, a mai dezvăluit Salma Hayek, scrie variety.com.

Actrița de 56 de ani a mai povestit, într-un interviu acordat ediției britanice a GQ, citată de variety.com, că Hollywoodul a oprit-o să joace în comedii timp de aproape douăzeci de ani, deoarece a considerat-o prea sexy pentru acest gen.

Nu i se permitea să fie amuzantă

Deși Salma Hayek a apărut în comedii romantice precum „Graba strică treaba” / „Fools Rush În”, din 1997 (în care l-a avut ca partener pe Matthew Perry) sau „Despărțirea” / „Breaking Up”, din același an (în care a jucat alături de Russell Crowe), ea a spus că abia în 2010, o dată cu „Oameni mari și fără minte” / „Grown-Ups”, a avut șansa de a juca într-o comedie propriu-zisă. Salma Hayek a mai spus că Adam Sandler a fost cel care i-a oferit, în sfârșit, ocazia de a-și arăta latura amuzantă.

„Multă vreme am fost încadrată într-un tipar”, a continuat Salma Hayek. „Toată viața mea am vrut să fac comedie și nu mi s-au oferit comedii. Nu am putut obține un rol până nu l-am întâlnit pe Adam Sandler, care m-a solicitat pentru comedia „Oameni mari și fără minte”, dar aveam deja patruzeci de ani! Până atunci, mi se spusese: „Ești sexy, așa că nu trebuie să ai simțul umorului”. În anii ’90, nu numai că nu aveai voie să fii inteligent, dar nu aveai voie să fii nici amuzant pe ecran”, a mai spus ea.

Salma Hayek își savurează rolurile

Întrebată dacă această restricționare a înfuriat-o, actrița a răspuns: „Eram cam tristă atunci, dar acum iată că mă pot apropia de orice gen, într-un moment din viața mea în care mi s-a spus că aș fi expirată, că de vreo douăzeci de ani încoace nu prea mai aveam ce căuta în lumea filmului. Așa că acum nu mai sunt deloc tristă sau supărată, ci doar îmi vine să râd, cât pot de tare”.

Salma Hayek a revenit pe ecrane în „Magic Mike: Ultimul dans” / „Magic Mike’s Last Dance”, regizat de Steven Soderbergh, care are premiera în cinematografe mâine, pe 10 februarie. În această ultimă parte a francizei „Magic Mike”, ea joacă rolul unei prietene mai vechi a lui Mike Lane (Channing Tatum). Personajul ei, Maxandra Mendoza, o fostă stripteuză devenită milionară, îi propune lui Mike să monteze împreună un spectacol de revistă.

„Mai mult decât un film despre o femeie matură care se îndrăgostește de un tip mai tânăr, filmul este despre o femeie care are mult potențial și este sătulă să fie desconsiderată”, a mai declarat Salma Hayek despre film.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te