Exorciștii previn Vaticanul că „Amurg” miroase a pucioasă. La doi ani și jumătate de la finalul seriei cu vampiri și după ce Kristen Stewart a primit un César acum trei luni, iată că seria „Amurg” este acuzată că aruncă tinerii spectatori direct în brațele lui Belzebut.
The Independent anunță că Giuseppe Ferrari, secretar al GRIS (Gruppo di ricerca e informazione socio-religiosa, adică Grupul de cercetări și informații socio-religioase, o organizație, recunoscută de Sfântul Scaun, care supraveghează manifestările paranormale în Italia), tocmai a avertizat Vaticanul în timpul unei conferințe susținute la Roma despre pericolele seriei „Amurg”. „Unii încearcă să transforme oameni în vampiri, beau sângele altor persoane sau îi forțează să întrețină relații sexuale pentru a obține puteri speciale”, a explicat Giuseppe. „În aceste grupuri, am descoperit destul de mulți oameni atrași de ceea ce ei numesc «vampiri buni», din ce în ce mai mulți în ultimii ani”, a continuat acesta făcând referire și la „Amurg”, dar și la „True Blood”, și explicând că numărul de cazuri de exorcism a crescut din cauza seriei „Amurg”. Giuseppe a reamintit că exorcismul nu trebuie practicat decât de preoții special instruiți. Nu încercați asta acasă. Un exorcist elvețian, părintele Cesare Truqui, a precizat că numărul cazurilor de exorcism s-a dublat din 2012. Din cauza seriei „Amurg”, printre altele.