Homepage  / Știri / Televiziune

Serialul românesc „Sacrificiul” (Antena 1) ajunge la final

Serialul românesc „Sacrificiul” (Antena 1) ajunge la final

de Redactia Tvmania

Produs de Ruxandra Ion, serialul „Sacrificiul” debuta la Antena 1 în toamna anului 2019. Un an mai târziu, producția ajunge la final după 3 sezoane, fiind un sfârșit grăbit, după spusele producătoarei:

„Finalul este un final forţat de împrejurările pandemiei”, ne declara Ruxandra Ion în urmă cu 2 luni.

Ultimul episod din „Sacrificiul: Alegerea” va fi difuzat joi, 10 decembrie, de la ora 22.30:

 „Proiectul “Sacrificiul” a fost un proiect de suflet fiindcă a fost primul meu proiect în limba română. M-am reîntors în țară cu drag și le-am făcut o bucurie și părinților, fiindcă au avut posibilitatea să mă vadă cel puțin o dată pe săptămână pe Antena 1.  Doamna Ruxandra Ion a construit o echipă frumoasă în jurul acestui serial, m-am simțit foarte bine și în fiecare zi mergeam cu entuziasm și drag pe platourile de filmare. Abia aştept să descoperim împreună ce se întâmplă, la final, cu personajele. Nu rataţi ultimul episod al serialului, difuzat joi, 10 decembrie, pe Antena 1.  

 Am învățat foarte multe lucruri tehnice, filmând în fiecare zi într-un ritm mai alert decât cel cu care eram eu obișnuită inițial, am învățat de la ceilalți actori, de la regizori și, nu în ultimul rând de la doamna Ruxandra Ion. Am învățat mai multe despre mine, mă redescopăr cumva prin fiecare rol pe care îl fac., a declarat protagonista serialului, Mădălina Bellariu. 

Ruxandra Ion pregătește în prezent „Adela”, un nou serial românesc, care va fi difuzat în curând la Antena 1. Noua producție este adaptarea serialului turcesc „Bahar: viață furată’.

 

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton