„Sunt câteva oraşe (n.r. – din statele Kansas şi Arizona) în care nu mai pot să filmez. Dacă mă arestează îmi vor anula viza”, a spus starul din „Dictatorul” (2012).
Sacha Baron Cohen (40 de ani) îşi aminteşte că a fost nevoit să fugă dintr-un hotel în timpul filmărilor pentru „Bruno” (2009).
„Managerul hotelului a sunat poliţia şi aveam doar cinci minute ca să fugim. Trebuia să ajungem la maşina care ne aştepta 14 etaje mai jos. Am ieşit pe fereastră şi am coborât pe scara de incendiu, care s-a terminat la etajul al 2-lea.
Aşa că am sărit în timp ce purtam tocuri şi mă ţineam de un coleg. Mi-am rupt călcâiul, am urcat în maşină şi am fugit din acel stat”, a povestit Sacha Baron Cohen.
Sacha Baron Cohen s-a căsătorit cu Isla Fisher în urmă cu doi ani, iar cuplul are două fiice.