Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Otto Barbarul

S-au încheiat filmările pentru „Otto Barbarul”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ruxandra Ghițescu

9 May 2019

La finalul lunii aprilie s-au încheiat filmările pentru lungmetrajul „Otto Barbarul' / „Otto the Barbarian', scris și regizat de Ruxandra Ghițescu și produs de Alien Film (Iuliana Tarnovețchi) în coproducție cu Polar Bear (Xavier Rombaut).

Filmul urmărește povestea lui Otto, un adolescent de 17 ani, membru al unei trupe de punk din București, și felul în care acesta se confruntă cu pierderea iubitei sale.

Distribuția este alcătuită din: Marc Titieni, la primul său rol principal, alături de Adrian Titieni, Costică Drăgănescu, Mihaela Sîrbu, Ioana Bugarin, Ioana Flora, Iulian Postelnicu și alții.

Filmările au avut loc în București și au durat 24 de zile. Director de imagine este Ana Drăghici („Povestea unui pierde-vară', „Două lozuri'). Octavian Albu, cel care a inspirat personajul lui Otto, este regizorul muzical al producției.

„Ne-am propus, prin intermediul limbajului cinematografic, să fim tot timpul aproape de Otto, de trăirile și emoțiile sale. Cea mai mare provocare este să trezim empatie față de un personaj criptic și dificil' – Ruxandra Ghițescu

Filmul a primit recent sprijin financiar pentru co-producție din partea Eurimages (2019), sprijin pentru dezvoltare din partea Centrul Național al Cinematografiei(2014 și 2015) și Creative Europe – MEDIA (2015), a participat în LAtelier Cinefondation –Festival de Cannes (2017), a fost  selectat la Berlinale Script Station (2016), Cinelink Sarajevo (2016), Solace 23 (2015), Baltic Event Co-production Market (2015) și a primit premiul pentru dezvoltare oferit de Macedonian Film Agency la Cinelink (2016).

Ruxandra Ghițescu este cunoscută publicului din România pentru scurtmetrajele Ana se întoarce' (2016), „Probleme de familie' (2013) și „Urban Groove' (2011).

Foto: Norbert Fodor.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare