Pentru prima oară în istoria show-ului, unul dintre juraţi, Ştefan Bănică, nu a avut niciun reprezentant în finală.
La finalul primei etape a semifinalei, voturile celor de acasă au decis cine pleacă acasă: Izabela Ioniţă şi-a luat la revedere de la scena X Factor.
Cea de-a doua parte a seriia adus interpretări ale unor hituri internaţionale celebre, precum “Show Must Go On” – Queen, “Hello” – Adele sau “The Greatest” – Sia, toate piese grele, pe care concurenţii le-au adaptat propriilor viziuni muzicale.
Emilian a fost eliminat la finalul sesiunii de votare, în vreme ce pentru Horia Brenciu abia atunci începeau emoţiile. Cei doi concurenţi ai săi, Loredana şi Marcel, au intrat la duel pentru un loc în finală, în vreme ce Olga, Alex şi Raul primeau cu o bucurie fără margini vestea că sunt finalişti. Şi nu a fost deloc uşor pentru juratul Horia Brenciu să îşi privească cei doi concurenţi luptând pentru un singur loc. Loredana nu a avut deloc o zi bună pentru că vocea îi era deja solicitată şi nu şi-a putut-o folosi la capacitatea maximă. Pe de altă parte, Marcel a demonstrat încă o dată că este un talent aparte şi că are din plin factorul X.
Decizia a fost de data aceasta luată de cei patru juraţi, conform regulamentului concursului: după duel, aceştia şi-au exprimat votul şi au decis că Marcel este cel care trebuie să rămână în concurs, în vreme ce Loredana şi-a luat rămas bun, cu lacrimi în ochi, îmbrăţişată de mentorul său.
Finaliştii care luptă pentru marele premiu „X Factor” în valoare de 100.000 de euro sunt Olga Verbiţchi, Alex Mladin, Raul Eregep şi Marcel Roşca.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Te-ar putea interesa și:
FOTO. Hit-uri și apariții spectaculoase în cea de-a doua gală live „X Factor”