Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

43365895_1071745846315698_620538068926988288_n

„S-a născut o stea” intră de azi în cinematografe. Aflaţi ce zic criticii despre acest film!

19 October 2018

Debutul regizoral al lui Bradley Cooper, drama muzicală „S-a născut o stea', e lăudat de criticii de peste Ocean datorită prestaţiei celor doi protagonişti, Cooper şi Lady Gaga, care îşi depăşesc limitele.

Uitaţi tot ce ştiaţi despre Lady Gaga (32 de ani, pe numele ei adevărat Stefani Germanotta) şi Bradley Cooper (43 de ani), căci din 19 octombrie, la cinema, vă vor demonstra că au mai multe veleităţi decât credeaţi – el de cântăreţ, regizor, co-scenarist şi cantautor, iar ea de actriţă aflată la primul rol principal. Ideea celui de-al treilea remake al filmului original „S-a născut o stea' („A Star Is Born') din 1937, cu Janet Gaynor și Fredric March în rolurile principale, exista din 2011, când Clint Eastwood voia să-l regizeze dorind-o ca protagonistă pe Beyoncé.

Omul potrivit, la filmul potrivit

Pasionat şi de regie, de când a lucrat cu Eastwood la „Lunetistul american' (2014), Bradley Cooper nu a ţinut cont de cei care l-au sfătuit să nu regizeze şi să şi joace rolul principal într-un film. Aşa că a semnat cu cei de la Warner Bros. în martie 2016. Pe Lady Gaga a remarcat-o ulterior, în cadrul unui eveniment caritabil, când artista a interpretat piesa „La vie en rose'.

„Când am ascultat-o am rămas uluit, mi s-a făcut pielea de găină. L-am sunat imediat pe agentul ei, iar a doua zi m-am dus la ea acasă şi am întrebat-o dacă putem înregistra o piesă împreună', a povesit actorul, pentru wmagazine.com.

Gaga, la rândul ei, a fost impresionată de colaborarea cu Bradley, care a făcut-o să-şi descopere calităţile de actriţă, dar şi să creadă în frumuseţea ei naturală (el i-a sugerat ca pe parcursul filmărilor să nu se machieze).

„În momentul în care a venit la mine la uşă, ne-am privit în ochi şi am simţit instantaneu o conexiune cu el. Iar când l-am auzit cântând i-am zis: „Bradley, vocea ta este incredibilă, cânţi din suflet!'', a declarat cântăreaţa, citată de vanityfair.com.  

Vocea bună cu exerciţiu se obţine

Pentru rolul muzicianului Jackson Maine, măcinat de patima alcoolului şi de o carieră în declin, care se îndrăgosteşte de o cântăreaţă aspirantă, Ally (Lady Gaga), Bradley a muncit foarte mult (în timp ce iubita sa, modelul Irina Shayk, era însărcinată cu primul lor copil, Lea). Bradley a luat timp de şase luni ore de chitară, pian şi canto, iar la primele secvenţe ale peliculei a avut o interpretare foarte bună. Acestea au fost filmate în aprilie 2017, la festivalul de muzică Coachella, când Gaga şi Bradley au cântat live o piesă. „Când am urcat pe scenă, în faţa a 30.000 de oameni, am împietrit. Nu puteam respira. Însă m-am uitat la Stefani şi m-am relaxat imediat. Am crezut în ea ca actriţă, iar ea în mine ca muzician', a mărturisit actorul.

Ziariştii de la „Rolling Stone' văd în „S-a născut o stea' un candidat puternic la premiile Oscar de anul viitor la categoria „Cel mai bun film'. Mai mult, în luna august, la Festivalul de Film de la Veneţia, în urma proiecţiei, Lady Gaga şi Bradley Cooper au fost aplaudaţi de spectatori timp de 8 minute în picioare. Pelicula „S-a născut o stea' din 1976, cu Barbra Streisand şi Kris Kristofferson, a obţinut un premiu Oscar pentru „Cel mai bun cântec original', „Evergreen'.

Albumul „A Star Is Born' e la fel de apreciat

Soundtrack-ul oficial „A Star Is Born' a debutat pe prima pozitie în topul Billboard 200, înregistrând peste 231.000 de stream-uri. Totodată, albumul „A Star Is Born', lansat în colaborare cu Interscope Records, îi oferă lui Lady Gaga titlul de „artista cu cele mai multe albume numărul 1 din ultimii 10 ani'. Acesta este al cincilea material consecutiv al ei care debutează pe prima poziţie în topurile internaţionale. Albumul A Star Is Born', pe care publicaţia „Rolling Stones' l-a definit ca fiind „impenetrabil de perfect', s-a lansat oficial pe 5 octombrie. El conţine 19 piese cu o mare varietate de genuri şi stiluri de abordare, incluzând şi o serie de 15 dialoguri care marchează momente importante din film. Deja celebrul single „Shallow', interpretat de Gaga şi Bradley, este în prezent pe locul 5 în topul Billboard Hot 100 şi s-a menţinut pe prima poziţie în topul iTunes, încă din prima zi de când a fost lansat, pe 27 septembrie. Piesa a fost scrisă de Lady Gaga, Mark Ronson, Anthony Rossomando şi Andrew Wyatt.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare