Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Ryan Reynolds l-a pocnit pe Denzel Washington!

de Redactia Tvmania

Ryan Reynolds l-a machiat în mod natural pe Denzel Washington (57). Actorul i-a învinețit un ochi colegului său de platou în timp ce se aflau pe platourile de filmare de la „Safe House”/ „Casa conspirativă”, în Africa de Sud, scrie femalefirst.co.uk.

Incidentul a avut loc atunci când Ryan, care joacă rolul unui tânăr ofițer CIA pe nume Matt Weston, se ia la bătaie cu Tobin Frost (Denzel Washington), un fost agent CIA căzut în dizgraţie.

„Nu am învinețit niciodată ochiul cuiva! Este o scenă când mă întind ca să pot să îl lovesc și am și cătușele la mâini. Ne băteam în mașină. S-a întâmplat ca, în timp ce eu mă duceam înspre el, el s-a apropiat de mine… și POC”, a descris Ryan Reynolds momentul cu pricina.

Actorul de 35 de ani a glumit și a spus că, în timp ce lovitura dată unui asemenea actor legendar va fi unul dintre punctele cheie ale carierei sale, se simte totuși rușinat de acest accident.

Ryan Reynolds, care promovează în prezent filmul „Casa conspirativă”, crede că, din moment ce i-a dat o lovitură puternică „marelui” Denzel Washington, el se poate retrage în orice moment.

„Asta a fost o pensionare înainte de vreme. I-am învinețit ochiul lui Denzel Washington și ar trebui probabil să merg acasă”, a declarat Reynolds.

Filmul „Casa conspirativă” are premiera pe 17 februarie. Citește aici mai multe despre celelalte pelicule care ajung pe marile ecrane de la noi în săptămânile ce urmează.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te