Homepage  / Vedete / Vedete străine

Ryan Gosling și Chris Evans vor juca în cel mai ambițios film Netflix, „The Gray Man”

Ryan Gosling și Chris Evans vor juca în cel mai ambițios film Netflix, „The Gray Man”

de Redactia Tvmania

După ce a strâns încă 10 milioane de abonați în timpul pandemiei, platforma Neflix are în proiect cel mai ambițios film de ficțiune pe care l-a finanțat până în prezent, „The Gray Man”, care ar putea deveni o nouă franciză, informează deadline.com. 

Filmul, care se află deja în pre-producție, îi va avea în rolurile principale pe Ryan Gosling și pe Chris Evans și va fi regizat de Anthony și Joe Russo („Căpitanul America: Războinicul iernii”, „Căpitanul America: Războiul civil”, „Răzbunătorii: Războiul infinitului”, „Răzbunătorii: Sfârșitul jocului”).

„The Gray Man” este ecranizarea romanului omonim al lui Mark Greaney, care face parte dintr-o serie best-seller și are acțiunea plasată în Europa. Aici, Court Gentry (Ryan Gosling), un fost agent CIA celebru pentru calmul și eficiența sa, a devenit asasin plătit și luptă din toate puterile să scape de Lloyd Hansen (Chris Evans), fostul său angajat, care îl vânează pe tot globul. În toată această luptă contracronometru, Gentry trebuie, de asemenea, să își protejeze fiicele, despre a căror existență a aflat abia de scurt timp.  

După ce filmul regizat de ei, „Răzbunătorii: Sfârșitul jocului” (2019), a stabilit recordul tuturor timpurilor la încasări (2 miliarde și 797 milioane de dolari), frații Anthony și Joe Russo vor să creeze o nouă franciză de nivelul James Bond, pentru care au la dispoziție un buget de aproximativ 200 de milioane de dolari. Scenariul va fi semnat de Joe Russo, în colaborare cu Christopher Markus și Stephen McFeely (aceeași echipă de scenariști cu care frații Russo au lucrat la „Căpitanul America: Războinicul iernii”, „Căpitanul America: Războiul civil”, „Răzbunătorii: Războiul infinitului”, „Răzbunătorii: Sfârșitul jocului”).  

Cum „The Gray Man” este o serie de cărți bestseller, se așteaptă ca Ryan Gosling să apară în mai multe filme de-a lungul acestei noi francize. Proiectul a aparținut inițial companiei New Regency, care intenționa să-l distribuie pe Brad Pitt în rolul principal, dar a fost abandonat între timp. Frații Russo, în schimb, se gândesc de câțiva ani la această idee, pe care au dezvoltat-o pe îndelete. 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton