Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Rusia a fost exclusă din concursul Eurovision 2022

de Ioana Maria,

Rusia nu va avea voie să participe la finala concursului muzical Eurovision din acest an, a anunțat vineri, 25 februarie, organizatorul competiției, Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), după ce Ucraina și alți câțiva radiodifuzori publici europeni au cerut excluderea Rusiei, potrivit Reuters.

Finlanda anunțase anterior în cursul zilei de vineri că nu va trimite niciun participant la finala concursului Eurovision 2022 dacă Rusiei i se va permite să participe. Și alți radiodifuzori publici europeni, inclusiv cel din Ucraina, au cerut ca Rusia să fie exclusă din competiția muzicală.

Decizia „reflectă îngrijorarea că, în lumina crizei fără precedent din Ucraina, înscrierea Rusiei în concursul din acest an ar duce la discreditarea competiției”, a transmis organismul european, prin intermediul unui comunicat de presă. EBU, care se descrie drept „o organizație apolitică a radiodifuzorilor, angajată să susțină valorile serviciului public”, precizează că, înainte de a lua această decizie, a avut timp să se consulte „pe scară largă” cu membrii săi.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te