Ruby şi dansatorii săi – Robert şi Păpu – intră în competiţia verii, în cea de-a doua ediţie a emisiunii “O vară tra-la-la”, de la Prima TV.
Ruby şi dansatorii săi – Robert şi Păpu – intră în competiţia verii, în cea de-a doua ediţie a emisiunii “O vară tra-la-la”, de la Prima TV.
“Vă pot spune că este o emisiune plină de oameni tineri, talentaţi şi veseli. Pe lângă promovarea piesei “Două suflete”, am avut parte şi de distractie şi multe momente amuzante. Unul dintre acestea s-a petrecut în satul de vacanţă, când ne-am urcat în turn. Eram convinsă că acolo îmi găsesc sfârşitul, dar experienţa pe care am avut-o la circ mi-a demonstrat că se poate şi mai rău. A fost amuzantă şi, acelaşi timp, înspăimântătoare. Am stat într-o plasă deasupra a patru lei, fiecare cântărind câte 400 de kilograme.
La început m-am distrat, eram foarte entuziasmată, dar pe parcursul celor 15 minute, cât am stat deasupra lor, m-a cuprins panica, pentru că leoaica pusese ochii pe mine. Era foarte aproape şi, dacă sărea un pic, mă servea la cină.
Aceasta este clar cea mai agitată vară pe care am avut-o până acum“, mărturiseşte Ruby, pe care o puteţi vedea în emisiunea “O vară tra-la-la”, miercuri, 24 iulie, de la 20:30, la Prima TV.