Homepage  / Vedete româneşti

Roxana Voloșeniuc, redactor-șef ELLE, despre ce înseamnă adevărata frumusețe. Care sunt supervedetele cărora le-a refuzat apariția pe coperta revistei

Roxana Voloșeniuc, redactor-șef ELLE, despre ce înseamnă adevărata frumusețe. Care sunt supervedetele cărora le-a refuzat apariția pe coperta revistei

de Redactia Tvmania,

Roxana Voloșeniuc, redactor-șef de 24 de ani al revistei ELLE România, a vorbit despre unicul secret al unei ținute perfecte, ce mai înseamnă moda în era TikTok, în ce piese vestimentare merită să investești în vremurile în care prețurile explodează constant și cum ajung hainele să îți influențeze atitudinea, alegerile și, implicit, stilul viață. Pe de altă parte, a spus care sunt supervedetele cărora le-a refuzat apariția pe copertă. 

Roxana Voloșeniuc, invitată în podcastul „Fain & Simplu” 

Așa cum invitata celui mai nou episod „Fain & Simplu”, Roxana Voloșeniuc, redactor-șef de 24 de ani al celei mai relevante și influente reviste din România, a schimbat complet perspectiva asupra modei. După ce a devenit cel mai tânăr redactor-șef din întreaga rețea internațională, Roxana nu numai că a reușit să salveze revista ELLE de la dispariție, dar a și revoluționat-o.

Acum se află printre cei mai vechi redactori-șefi din lume, iar acum, la Fain & Simplu, a spus cum și-a creat designul unei vieți de succes. Datorită profesionalismului și pasiunii sale greu de pus în cuvinte, revista ELLE România a trecut proba timpului într-o perioadă extrem de vulnerabilă a presei scrise. 

Roxana Voloșeniuc a fost dintotdeauna o deschizătoare de drumuri, iar pe 15 octombrie deschide calea unui eveniment unic: BUCHAREST FASHION WEEK. Un moment istoric care are capacitatea de a ne pune România pe harta internațională a modei. Cum a luat naștere acest proiect, cum va transforma el destinul designerilor români și care este povestea din spatele acetui vis devenit realitate, ne va spune chiar ea. 

În acest episod, vei afla care este unicul secret al unei ținute perfecte, ce mai înseamnă moda în era TikTok, în ce piese vestimentare merită să investești în vremurile în care prețurile explodează constant și cum ajung hainele să îți influențeze atitudinea, alegerile și, implicit, stilul viață. De la filosofia modei la cea a vieții e doar un pas, pentru că nu e despre haine, ci despre un mod de a trăi.  

„PODCASTUL ACESTA E UN MANUAL DE STIL. O admir de foarte mulți ani pe Roxana Voloșeniuc și o consider printre cele mai frumoase femei din România. Tocmai pentru faptul că a reușit să fie designerul unei vieți de vis, clădite cu muncă și pasiune. Conduce de 24 de ani Elle România, mai mult decât o revistă, o instituție a stilului. Iar acum a reușit să pună în practică un vis de trei decenii: organizează pentru prima oară în România Bucharest Fashion Week , un regal al modei, nu ca în Balcani, ci la nivelul săptămânilor modei de la Milano sau Paris”, povestește Mihai Morar despre cel mai nou episod de podcast „Fain & Simplu. 

„Nu am pus-o niciodată pe copertă” 

De asemenea, Roxana Voloșeniuc a dezvăluit care sunt supervedetele cărora le-a refuzat apariția pe copertă.  

Au fost mulți ani în care managerul lui Kim Kardashian îmi scria pe mail și mi-o propunea pentru copertă. Este vorba de acum 15-20 de ani. Nu am pus-o niciodată pe copertă pentru că nu mi se părea bună pentru coperta Elle România. Sigur că după ce a explodat și a devenit fenomenul Kim Kardashian, am sunat-o pe Anastasia Soare. Eu nu greșisem că, la momentul respectiv, nu era ce trebuie, nici mesajele pe care le transmitea, nici cine era ea și ce făcea. I-am povestit Anastasiei și i-am zis că aș pune-o pe copertă. Și mi-a zis: „Te-ai trezit acum. Normal că nu mai pot să vorbesc cu ea pentru asta, dar pot să vorbesc cu Kylie Jenner.” „Hai, mă, nu am cum. Nu îmi place, măcar pe Kendall Jenner.” „Nu, pe Kylie”. Și i-am zis că nu îmi place, iar 6 luni mai târziu, era pe copertă la Elle Canada. Apoi, am sunat-o iar pe Anastasia și i-am zis că am greșit. „Gata. Ai pierdut și trenul ăsta”, mi-a spus ea. Repet, una e cum erau aceste fete acum 20 de ani, și alta este ce înseamnă azi”, a povestit Roxana Voloșeniuc. 

Cele mai importante momente cu Roxana Voloșeniuc, în podcastul „Fain & Simplu”  

  • 05:56 – Redactor șef Elle la doar 25 de ani! 
  • 08:27 – Reacția neașteptată a mamei când a ales modelingul 
  • 12:36 – Primul contact dur cu lumea modei 
  • 17:09 – Ideea genială cu care i-a câștigat pe francezi 
  • 23:12 – Cum a rezistat în top un sfert de secol 
  • 29:12 – Crezi că te-ai putea angaja în echipa Elle? 
  • 31:30 – PREMIERĂ: oportunitățile Fashion Week București! 
  • 38:14 – Ce șanse au tinerii designerii români în lume? 
  • 44:49 – Surprizele de la Bucharest Fashion Week 
  • 46:33 – Cum sunt, cu adevărat, marii creatori de modă 
  • 54:17 – Cât costă luxul? 
  • 58:35 – Învață să te îmbraci ca șefa de la Elle România! 
  • 1:07:15 – Ei dau azi tendința în modă 
  • 1:08:16 – Supervedetele cărora le-a refuzat apariția pe copertă 
  • 1:12:30 – Greșelile cele mai frecvente în alegerea garderobei 
  • 1:18:10 – Curs rapid de stil cu Roxana Voloșeniuc 
  • 1:27:56 – Tu ce ești dispus să faci ca să îți urmezi visul? 
  • 1:32:48 – Orașul care nu se compară cu nimic în lume 
  • 1:37:51 – Secretul unei vieți echilibrate 
  • 1:48:29 – ‚În România, moda străzii arată…’ 

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton