Roxana Ionescu, sau mai bine zis Mama Natură, va apărea în ediţia de luni, 7 mai, a emisiunii „Mondenii”, de la Prima TV. Deşi nu mai cochetase până atunci cu actoria, ea a acceptat cu mare drag să se alăture actorilor
„Am acceptat pe loc şi m-am gândit că acesta ar putea fi un pas spre actorie. Nu am foarte mult text, dar am acceptat cu inima deschisă şi am zis că poate fi un început. Am fost foarte fericită şi eram nerăbdătoare să primesc textul”, a spus Roxana Ionescu.
Vedeta tv a fost foarte atentă la indicaţiile regizorului, iar acum se gândeşte serios să ia lecţii de actorie.
Mama Natură a spus că urmăreşte emisiunea „Mondenii”, iar personajele ei preferate sunt blondele. „Îmi plac foarte mult şi uneori le imit prin casă sau în cercul de prietene”, a spus ea.
Despre Andreea, Mirela, Angel, Alex şi Bogdan, Roxana a spus că „îşi joacă foarte bine rolurile, atât de bine încât, dacă nu-i cunoşti, ai impresia că în viaţa reală sunt la fel ca în scenete. Abia acum, că i-am cunoscut, îmi dau seama cum sunt de fapt”.
Dacă vreţi să vedeţi cum a jucat Mama Natură, urmăriţi „Mondenii”, luni, 7 mai, de la 20.30, la Prima TV.
[imagebrowser id=696]