”ROventura” ne invită, sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, la poalele Măgurii Șimleului, pentru a descoperi istoria unei urbe, pe cât de fermecătoare, pe-atât de puțin cunoscută.
”ROventura” ne invită, sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, la poalele Măgurii Șimleului, pentru a descoperi istoria unei urbe, pe cât de fermecătoare, pe-atât de puțin cunoscută.
George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele ”ROventura”, ne poartă pașii, de data aceasta prin ținutul Silvaniei, la Șimleu. Aici descoperim istoria comunității evreiești, dar și poveștile celui mai iubit rege al Poloniei, născut chiar la poalele Măgurii. Ne bucurăm apoi, prin intermediul emisiunii, și de ospitalitatea ardelenilor, într-unul dintre cele mai pitorești locuri din Sălaj.
Șimleu Silvaniei are o atracție magică pentru cei care au trăit aici și-au apucat să-l cunoască. Roventurienii vor să deslușească și ei măcar o parte din tainele micului oraș transilvănean și ajung la unul dintre cele mai interesante puncte, Muzeul Holocaustului.
Mulți vor să vadă de unde au plecat părinții și bunicii lor. Turismul de rădăcini, cum mai este cunoscut, naște în sufletele vizitatorilor fostei sinagogi trăiri din cele mai intense.
Evreii au trait dintotdeauna bine la Șimleu, erau zdravăn înrădăcinați și respectați pentru conributia adusa în comunitate. Cu toate acestea, fie și numai trecute în revistă, reperele Holocaustului te lasă fără grai.
În pofida suferințelor greu de imaginat, evreii și-au găsit mereu nebănuite resurse de putere, pentru că nu și-au pierdut credința.
Comunități însemnate au fost și sunt răspândite peste tot în lume. Numai o minune a făcut ca astăzi să ne mai putem bucura, la Șimleu, de urmele prezenței evreilor pe aceste meleaguri. Arhitectura clădirii fostei sinagogi atrage încă priviri, dar cu adevărat te cucerește tot ce s-a păstrat în interiorul casei de rugăciune evreiești.
Ziua se anunță în continuare una bună pentru ai noștri călători, care poposesc nu departe de Șimleu, pe pitoreasca vale a Cumpenei, care îi așteaptă cu toate bunătățile Ardealului, adunate, ca la un semn, pe masa din cadrul acesta de poveste.
Nu ratați, sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.