ROventura, ediția de sâmbătă, 28 septembrie 2024
Alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele ”ROventura”, începem incursiunea cu-o vizită de suflet, la Bogdana, una dintre cele mai iubite mănăstiri din Țara Fagilor. Biserica, o bijuterie ce îmbină mai multe stiluri arhitecturale, este renumită prin vechimea sa și poartă, încă, aura ziditoare a voievodului Bogdan Întâi, întemeietorul Moldovei.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Dragostea de Dumnezeu se împletește aici de minune cu iubirea de oameni, iar asta o simt toți cei care ajung să se bucure de acest crâmpei de Paradis. Cu sufletele încărcate de credință, ne îndreptăm pașii către Câmpulung Moldovenesc pentru o binemeritată experiență culinară.
Bucovina, un loc unic, cu parfum de veșnicie este recunoscută pentru bunul gust, măsura în toate și respectul față de tradiție sunt podoabe care îi înnobilează pe fericiții ce trăiesc la poalele Rarăului. În Bucovina bucătăria tradițională e la loc de cinste, iar destoinicia gospodinelor transformă fiecare masă într-un spectacol de gusturi.
Pe lângă mâncare, plaiul Câmpulungului propune o sumedenie de întâlniri inedite și experiențe interesante.
Nu ratați sâmbătă, de la ora 14:45, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.
Credit foto: BLC Media